Ieri a avut loc Campionatul Național de MTB Cross-Country Eliminator (XCE), o denumire pompoasă, dar care în România a însemnat doar șapte concurenți. Au participat “aproximativ” două echipe, Scott Geiger Team și Dinamo BikeXpert Racing Team!
M-a bufnit și râsul când am citit în regulament că în finală nu pot fi incluși mai mult de 32 de sportivi. În finală! Și ei n-au fost cu toții decât șapte zece! Șapte Zece dintr-o lovitură, ca în povestea croitorașului cel viteaz.
Am căutat și eu pe Internet ce înseamna MTB Cross-Country Eliminator, să-mi dau seama de ce a existat un interes atât de scăzut pentru campionatul național din România. Iar răspunsul l-am găsit imediat. Uitați-vă la clipul de mai jos și veți vedea o etapă mondială a unui astfel de tip de concurs.
Și acum uitați-vă la această fotografie de mare angajament, de la campionatul românesc. Nu-i așa că ne prezintă un traseu cu grad de dificultate maxim? Hai frate, că butucii ăia îi săream și eu, cu tot cu cele 95 de kg pe care le târăsc după mine și cu tot cu bicicleta de cel puțin 15 kg pe care o am în dotare. Și fără SPD-uri! 🙂
Foto: ciclism.ro
Încă un clip cu ceea ce ar fi trebuit să fie la Campionatul Național MTB Cross-Country Eliminator (XCE) din România. Mai avem mult până departe!
Update: A apărut și un clip de la noi.
P.S. Noul campion național este Ede Molnar.

Comentarii