Carpathian MTB Epic 2019

Carpathian MTB Epic, una dintre cele mai spectaculoase curse multi-etapă de mountain bike din Europa, a deschis înscrierile pentru ediția din august 2019.

Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, reunește cicliști de top, dar și jurnaliști de specialitate din toată lumea, care îl descriu drept un eveniment premium, de nivelul celor mai renumite evenimente de pe mapamond, cu tradiție îndelungată.

Concursul va avea loc între 1-4 august 2019 la Cheile Grădiștei, iar înscrierile se fac doar pe carpathianmtb.ro/ro.

traseu Carpathian MTB Epic

Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Române de Ciclism si al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) la categoria S2, oferind sportivilor de performanţă accesul la 80 de puncte UCI, relevante pentru eligibilitatea participanţilor la Olimpiada din 2020.

Competiția se adresează cicliștilor profesionişti aflaţi în topurile mondiale, dar şi amatorilor din România şi alte peste 20 ţări. La ediţia din 2018 au luat startul atât sportivi români cu şanse de participare la Olimpiada Tokio 2020, precum Lucian Logigan, Arpad Kelemen şi Ede Molnar, cât şi ciclişti aflaţi în topul mondial precum elveţianca Ariane Lüthi, de 5 ori câştigătoare la ABSA Cape Epic, belgianul Frans Claes, câştigător al UCI Marathon Series, estonianul Peeter Pruus, campion naţional şi suedezul Gustav Larsson, campion olimpic.

Carpathian MTB Epic traseu spectaculos

Carpathian MTB Epic înseamnă 4 zile de mountain biking pur, cu peste 173 kilometri de pedalat şi 8.050 metri diferenţă de nivel, în mijlocul ultimei regiuni sălbatice din Europa. Participarea este completată de experienţa all-inclusive, care acoperă totul, de la cazare în Race Village, la complexul de nivel Olimpic Cheile Gradiştei Fundata, opţiuni diverse de masă şi servicii complete, menite să ofere o experienţă deosebită tuturor cicliştilor intraţi în cursă.

Participanţii amatori care nu sunt încă pregătiţi pentru a face faţă provocării de 4 zile au la dispoziţie opţiunea 1-day Challenge, cursă organizată pe data de 4 august, pe un traseu mai scurt, cu o lungime de 43 kilometri şi 1.800 metri diferenţă de nivel.

Experienţele participanţilor

ARIANE LÜTHI, Campiona ediţiei 2018 a Carpathian MTB Epic, 5 x campioană Absa Cape Epic

“Este o cursă foarte frumoasă şi foarte, foarte tehnica, foarte grea. A fost foarte dură. Acesta este MTB pur.”

FRANS CLAES, Câştigător UCI Marathon Series 2017

“Este chiar sălbatic, dar mi-am dorit aceste condiţii extreme. De aceea iubesc ciclismul montan!”

PEETER PRUUS, Castigator Carpathian MTB Epic 2018, Estonia

“Nu mă aşteptam la asta, a fost greu! A fost o cursă abrupta şi incredibil de spectaculoasă.”

GUSTAV LARSSON, Campion Olimpic

“Carpathian MTB Epic este cu adevarat o cursă placută. Etapele sunt atât de faine pentru că sunt grele, dar asa ar trebui să fie mountain biking-ul.”

CORY WALLACE, 2 x Campion Canadian MTB Marathon

“Cursa a fost sălbatică iar traseul mi-a amintit de Canada, la fel de sălbatic. A fost o experienţă de mountain biking adevărată, cu trasee dure, urcări abrupte, iar coborârile au fost uimitoare. Aceasta este una dintre cele mai bune curse la care am participat. A fost uimitor.”

Jovana Crnogorac, Campion naţional cross-country & cyclo-cross, Serbia “Este o cursă dură şi grea. Natura este frumoasă şi acest loc este uimitor! Trebuie să mărturisesc că organizarea este la un nivel foarte înalt.”

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE