Cea mai frumoasă tură cu bicicleta pe care am făcut-o în 2020 este, fără nicio îndoială, cea de sâmbătă, când am pedalat până la Budești și înapoi, cu o buclă la întoarcere, prin Sohatu.
Am avut parte de o vreme minunată, m-am entuziasmat și am fost fericit. Nu exagerez, am fost fericit. Mi-am adus aminte de puținele învoiri pe care le-am primit în armată, când aveam la dispoziție 48 de ore, iar afară totul mi se părea mirobolant.
După săptămâni de izolare înveți să apreciezi lucrurile mărunte, vântul blând care te răcorește, foșnetul frunzelor, liniștea șoselei, adrenalina vitezei reale. Uiți de Zwift, uiți de wați, uiți de tot.
Mă așteptam să mă simt obosit după 50 km, dar nici vorbă. Dacă la alergare m-am resimțit serios, atunci când am ieșit afară după multe zile de pauză, pe bicicletă m-am simțit foarte bine. Cred că ar mai fi intrat vreo 30 km, fără să mă plâng.
La start am fost șase, la finish patru. În formulă de patru mușchetari am încercat să doborâm și un segment Strava, nu ne-a reușit, dar am fost aproape. N-am mers în viața mea atât de repede cu bicicleta, am avut medie de 50.8 km/h.
Chiar dacă m-am simțit zmeu, acasă tot am tras un somnic, din ăla fără vise. A fost o tură de vis!
Bogdan Popescu