H3RO Mamaia, ultimul concurs de triatlon organizat în România în sezonul 2021. Și nu este doar ultimul concurs de triatlon, ci și cel mai mare. Sezonul se va încheia, deci, cu artificii.
Bătălia cea mai mare se va da la probele Half și Olimpic, fără doar și poate, dar există și curse pentru triatloniștii debutanți sau începători, adică Sprint și Supersprint.
La Olimpic, adică 1.500 de metri înot, 40 km ciclism și 10 km alergare, favoritul principal este un sportiv care participă pentru prima oară la H3RO Mamaia. Este cel care ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice, francezul Felix Duchamp (care, are și cetățenie română). Născut în anul 1989, Felix Duchamp s-a clasat la Jocurile Olimpice pe locul 36 din 49 de finisheri (doi au fost cu DNF). Are o alergare fantastică, în Japonia a scos 00:31:38, în condițiile în care era super cald și multă umiditate. Nu cred că va avea probleme să se impună la Mamaia, va fi însă o cursă interesantă de urmărit.
Felix se va bate cu Alex Ion (Unstoppable Sport Club), cel care are la activ trei titluri de campion național pe distanță olimpică la triatlon, dar și cu cei din tânăra generație: Erick Rogoz, Nicolae Șeitan sau Vlad Remnzing.
La fete nu cunosc concurența, știu doar că Antoanela Manac este înscrisă în concurs, ceea ce înseamnă că își va adăuga probabil în palmares încă un titlu de campioană națională. Nu are concurență în România.
La Half, adică 1,9 km înot, 90 km ciclism și 21 km alergare, situația este ceva mai echilibrată. Nu vor fi în luptă Alex Ion (Unstoppable Sport Club), care participă la Olimpic, nici Andrei Vrabii (Unstoppable Sport Club), care săptămâna viitoare participă la Ocean Lava Muntenegru.
Pe lista de participanți a apărut însă Deack Zsombor, un triatlonist foarte puternic, iar alături de el se vor lupta pentru podium la Half și Beres Hunor (Unstoppable Sport Club), Mihai Vigariu, Alex Toma, Andrei Dudu sau George Murar (ultimii doi de la Seven Sport Club).
Încă o absență notabilă, tot la Half, dar la fete, este cea a Andreei Călugăru, care a câștigat titlul în 2020. Andreea nu este recuperată complet după o accidentare pe care o duce de foarte mult timp și din această cauza va trebui să stea pe margine.
H3RO Mamaia, cel mai mare concurs de triatlon pe șosea din România, are pe lista de paricipanți sportivi din 11 țări: Franța, Spania, Ucraina, Marea Britanie, Australia, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania și Republica Moldova.
Anul acesta, premii vor fi în valoare totală de 42.200 lei. Marele noroc al acestui concurs este faptul că are parte de sprijinul autorităților locale. Primăria Municipiului Constanța a finanțat H3RO Mamaia 2021 cu peste 210.000 lei. Concursul a ajuns la ediția cu numărul 13 și este organizat de către ACS Smartatletic.