Ciprian Bălănescu a cucerit titlul de campion naţional la triatlon pe distanţă sprint, reuşind să treacă primul linia de sosire la Titans Triathlon, prima competiţie de triatlon organizată în Bucureşti, ce a avut loc în perioada 11-13 august în interiorul și în jurul Parcului Alexandru Ioan Cuza.
Sportivii au avut de înotat 750 de metri, de pedalat 20 km şi de alergat 5 km. Ciprian Bălănescu a trecut primul linia de finish, după 1:05:49, fiind urmat de către Andrei Şeitan, la o diferenţă de 25 de secunde, şi de către Gergo Simon, după 03:26.
Doar 10 sportivi au participat la categoria Elite Masculin
Din păcate, triatlonul românesc se află deocamdată la nivelul în care nu poate strânge mai mult de 10 sportivi la categoria Elite, în cadrul unei competiţii în care este pus în joc titlul naţional. Dacă la băieţi nu s-au putut strânge mai mult de 10 sportivi, imaginaţi-vă câte concurente au fost la categoria Elite Feminin. Vă spun eu: trei!
Elitele şi Juniorii au avut start comun, mai întâi au pornit în cursă băieţii, pe urmă fetele. La proba de înot trebuia parcursă de două ori o buclă de 350 de metri. Încă din primele minute, unul dintre înotători s-a distanţat vizibil faţă de ceilalţi. Se vedea cu ochiul liber că era mult mai puternic şi rapid decât restul. E vorba de Alexandru Ion, unul dintre lupii tineri. A ieşit din apă după fix 10 minute, iar la doar 19 secunde l-a urmat un alt junior de perspectivă: Cristian Tranulea. După 10:24 a ieşit din apă şi Andrei Şeitan, care anul acesta a participat la categoria Elite.
Ciprian Bălănescu, marele favorit al concursului, a avut al cincilea timp la înot – 0:11:37. dar a reuşit să recupereze din deficit la proba de ciclism, unde a înregistrat cel mai bun timp – 0:34:42. Secunde preţioase au fost câştigate şi în cele două tranziţii unde, din nou, Bălănescu s-a mişcat cel mai repede. Multiplul campion naţional s-a impus categoric la proba de alergare, reuşind să treacă linia de finish cu un avans de un minut faţă de următorul clasat.
La Elite Feminin au participat doar trei sportive: Antoanela Manac, Andreea Bălan şi Ştefania Ion. Aceasta a fost şi ordinea în clasament. Antoanela Manac şi Andreea Bălan au ieşit din apă in acelaşi timp, au mers împreună la bicicletă, iar la alergare s-a distanţat sportiva mai bună, Antoanela Manac, care a pus o diferenţă de 03:18 faţă de colega sa. Ştefania Ion a trecut linia de finish la 07:14 faţă de câştigătoare.
Lupii tineri
Lupii tineri, juniorii, nu au reuşit să-i ia faţa lui Ciprian Bălănescu, chiar dacă şi-au creat un avans faţă de acesta după ieşirea din apă.
Dintre cei şapte juniori, şase au fost mai rapizi decât Bălănescu la înot. Cel mai rapid dintre, Alexandru Ion, a avut un avans de 01:37 faţă de campion, dar din păcate a fost descalificat pentru că a efectuat doar şapte dintre cele opt tururi de la proba de ciclism. E greu de crezut că se poate face o asemenea greşeală la acest nivel, să nu poţi să numeri corect de la unu la opt.
Şi cred că Alexandru Ion ar fi avut o şansă bună să câştige clasamentul general, pentru că a pedalat decent în primele şapte tururi – 30:13, faţă de 29:09, timpul lui Ciprian Bălănescu.
“…la bicicletă am lucrat alături de Nico Şeitan şi Cristian Tranulea în primul pluton, până la tura a 7-a din 8, când m-am desprins de pluton crezând că este ultima tură şi am intrat în zona de tranzit cu o turtă în minus, rezultând descalificarea mea. Data viitoare va fi mult mai bine!”, a spus Alexandru Ion pe pagina sa de Facebook.
Clasament final Elite Masculin
[table id=20 /]
Toate rezultatele pot fi consultate aici.