Concurs de triatlon ”Pe Argeș în Jos”, idee frumoasă, organizare praf

Sâmbăta trecută, pe 29 aprilie, copiii noștri au participat în cadrul unei ștafete la concursul de triatlon ”Pe Argeș în Jos”, organizat de către Asociația Voluntarilor Invictus.

Evenimentul a fost caritabil, fără taxă de înscriere, scopul principal al Asociației Voluntarilor Invictus fiind acela de a colecta fonduri care să-i ajute pe militarii români răniți la datorie să participe la Jocurile Paralimpice Invictus. Aceste concursuri fac parte dintr-un eveniment multi-sport, creat de către prințul Harry, unde militarii răniți, dar și veteranii iau parte la diverse întreceri sportive. În limba latină, ”invictus” înseamnă ”necucerit”, ”neînfrânt”. Evenimentul a fost inspirat de către Warrior Games, competiție similară care se organizează în Statele Unite. Primele Jocuri Invictus au avut loc în 2014, la Londra.

Am dat toate aceste detalii pentru a preciza din start că ideea organizării unui concurs de triatlon care să-i sprijine pe militarii români răniți și pe veteranii de război mi se pare nobilă. Merită atenția noastră și chiar putem face ceva pentru a-i ajuta, să donăm sânge sau să ne oferim voluntari la evenimentele organizate de către asociație.

Plecând de la aceste coordonate, i-am înscris cu entuziasm pe copii la concursul de triatlon. N-am vrut să-i forțez, motiv pentru care le-am propus să participe la competiție împreună, în cadrul unei ștafete. Probele afișate pe site-ul organizatorilor erau așa: 1,2 km alergare, 5 km ciclism și 200 de metri înot în bazinul olimpic din Pitești. Concursul are un format similar cu WinterTri Challenge, organizat la Izvorani.

Am înscris-o pe Natalia la proba de alergare, iar Vlăduț urma să facă celelalte două probe, ciclismul și înotul.

Ne-am trezit dimineață, foarte devreme, la 05.45, pentru că la 08.00 trebuia să fim la Pitești, pentru a ridica numerele de concurs și cipul electronic, iar a 09.30 era programat startul copiilor.

Când am ajuns la fața locului, surpriză, am constatat că ne-am înscris degeaba pe site, cu nume și prenume, nume echipă și toate datele. Organizatorii aveau printate niște liste mai vechi, noi nu apăream și a trebuit să fim trecuți cu pixul. Mi s-a părut ciudat că, deși am menționat că participăm la triatlon copii ștafetă, pe ”tabelaș” copiii au fost trecuți individual, fără să se menționeze nicăieri faptul că participă la ștafetă. Au primit un singur număr printat, pe care urmau să și-l treacă de la unul la altul la schimbarea ștafetei, la fel ca și cu cipul pentru cronometrarea electronică.

Am apreciat faptul că, deși participarea era gratuită, organizatorii au oferit fiecărui participat energizante, câte două geluri și un baton. Nu le-am dat copiilor, dar au fost bine primite.

Primul semn al proastei organizări: startul a fost amânat cu o oră, pentru 10.30. Motivele nu ne-au fost explicate, nimeni nu știa. Erau acolo o mână de copii, care urmau să participe la triatlon, duatlon și cros, lucrurile ar fi trebuit să fie clare, era un start separat de cel al adulților, nu știu ce s-a întâmplat, dar oamenii lucrau de zor la un calculator.

Din păcate, Natalia nu s-a simțit tocmai bine. S-a plâns că o doare burtica și că îi vine să vomite, senzații accentuate probabil de lipsa de somn. I-am spus să alerge ușor, să termine proba, să-i dea și lui Vlăduț ocazia de a-și face probele.

O altă sincopă a organizării: nu a fost stabilit precis locul în care urmau să fie puse bicicletele. Fiecare și-a pus bicicleta unde a crezut de cuviință, iar până la urmă i-au pus pe copii să le bage în perimetrul unui loc de joacă îngrădit. Problema a fost că acel loc de joacă avea o intrare extrem de îngustă, pe unde încăpea doar o persoană cu bicicleta. Nu existau voluntari care să-i ajute pe copii să-și preia bicicletele și s-a creat haos atunci când s-au bulucit să-și ia bicicletele.

Un aspect deloc plăcut, care nu a ținut însă de organizare, a fost gestul lipsit de fair-play al unei sportive de la un club de triatlon din București. Imediat după ce s-a dat startul, un băiețel de șapte ani i-a luat fața și, în loc să-l ocolească sau să aștepte câteva secunde pentru a se crea o breșă, l-a împins brutal, cu cotul. Uitați-vă pe filmare, se vede clar intenția ei, gestul mi se pare incalificabil.

Încă o bubă la organizare: traseul de alergare nu a avut nicicum 1,2 km, ci cel mult 400 de metri.  Schimbarea distanței nu a fost anunțată nici pe site, nici la fața locului. Într-un fel pregătești o cursă de 400 de metri, într-alt fel una de 1,2 km.

Vlăduț a fost extraordinar, a recuperat multe poziții și a reușit să vină al 10-lea la nivel general la proba de ciclism, în condițiile în care primii sosiți erau mult mai mari decât el și toți au concurat pe cursiere. Sunt foarte mândru de el, s-a descurcat foarte bine.

L-am ajutat să se dezbrace (era cald afară), am lăsat bicicleta în parcarea de lângă bazin și am alergat alături de el spre bazin. Nu era acolo niciun voluntar care să ne îndrume și am bâjbâit până la intrarea în clădirea bazinului. Stupoare, însă, pe unde intrăm efectiv la bazin? Era o vânzoleală de nedescris acolo, pentru că bazinul nu a fost închis publicului., nu era însă nimeni de la organizare care să ne îndrume. Am avut noroc că a apărut un bunic de nicăieri și ne-a îndrumat spre un hol întunecat și ascuns, la căpătul căruia se afla o ușă ca de debara, ce dădea în bazin.

La bazin au trecut secunde bune până mi-am dat seama de unde se începe proba de înot și cum se procedează. La unul dintre capetele bazinului era un nene cu un pix și cu o hârtie în mână. Acolo era startul.

N-am înțeles ce și-a notat pe hârtiuță, știu însă clar că Vlăduț a intrat în bazin la ora 10.55 și a ieșit la ora 11.00.

După ce s-a terminat concursul ne-am pus pe așteptare, să aflăm clasamentul. Copiii și-au găsit tovarăși de joacă, n-au avut timp să se plictisească…dar noi am petrecut mai bine de patru ore în parcarea din fața Bazinului Olimpic din Pitești.

Clasamentul n-a apărut sub nicio formă nici până în ziua de astăzi. S-au știut doar primii trei clasați, la open, în rest este un mare gol.

Încă o dată, s-au folosit cipuri electronice pentru proba de alergare și pentru prima buclă de ciclism. Poate că n-a mers sistemul, nu știu, dar putea cineva să noteze cu pixul pe hârtie ora de start și ora de finish. N-a făcut-o însă nimeni.

Am rămas și la premiere, știam că la ștafetă participaseră doar trei echipe, a noastră urma deci să urce pe podium, iar Vlăduț era foarte fericit și nerăbdător.

Au premiat singura echipă de ștafetă ce participase la duatlon și gata, aveau de gând să treacă la clasamentul pentru adulți.

Am întrebat ce se întâmplă cu ștafetele de la triatlon, de ce nu sunt premiate. Ni s-a răspuns că evenimentul este gratuit și că n-ar trebui să comentăm. Până la urmă, cineva  zis ”ia vezi mă, mai avem ghiozdane și pentru ei?”. I-au chemat acolo în față și le-au pus câte un ghiozdan în brațe, dar și-au dat seama că nu au pentru toți. I-au smuls lui Vlăduț ghiozdanul din mână, i l-au dat altui copil, am făcut două poze și am plecat acasă.

Cred că acest concurs merita mai multă atenție din partea organizatorilor, chiar dacă nu s-a perceput nicio taxă. M-a deranjat faptul că diverși voluntari ai asociației mi-au reproșat, efectiv, faptul că pun întrebări, pentru că evenimentul este gratuit și, vezi Doamne, n-am dreptul să comentez.

Pentru cei care caută fotografii de la eveniment, am pus și eu vreo 100 de poze într-un album pe Facebook.

Dacă nu se schimbă atitudinea și modul de organizare, mai mult ca sigur că nu vom participa și în 2018 la acest concurs.

AM APRECIAT porția picantă de gulaș  ce s-a oferit tuturor concurenților și însoțitorilor acestora. Copiii au mâncat cu poftă, le-a plăcut mâncarea, jos pălăria.