Concursuri sportive in luna mai 2019

M-am uitat pe zoomra.ro, să mă asigur că nu-mi scapă niciun concurs sportiv din luna mai și din lista de acolo vreau să vă recomand în mod special câteva competiții.

Maratonul Vinului – 11 mai 2019

Maratonul Vinului este primul concurs de mountain biking din România cu scop caritabil. A ajuns deja la a noua ediție, am participat și eu la câteva, mereu a fost mai mult decât provocator.

Noutatea celei de-a noua ediții este faptul că organizatorii au reactivat după șase ani cele două trasee clasice, de 31 km și 51 km. M-am înscris la cel de 51 km, sper să nu trec linia de finish epuizat, ca în 2012, când am avut parte de cel mai epuizant concurs MTB la care participasem vreodată.

Semimaratonul București – 12 mai 2019

Semimaratonul București e un concurs de alergare numai bun de făcut recorduri personale, pentru că are un traseu plat.

Cred că este cel mai mare concurs de alergare pe șosea din țară, după Maratonul București, ambele competiții fiind organizate de către Asociația Bucharest Running Club, condusă de către Valeria van Groningen.

Prima Evadare – 19 mai 2019

Prima Evadare rămâne pentru mine o competiție pe care nu vreau s-o ratez indiferent dacă afară plouă, ninge sau e caniculă. A fost primul meu concurs MTB, rămâne unul dintre obietivele mele principale, mai ales că nu am reușit până acum să trec linia de finish în prima sută. Poate îmi iese anul acesta.

Anul viitor aș vrea să particip împreună cu Vlăduț.

Road Grand Tour – Michelin Velotour Sălaj – 25-26 mai 2019

Road Grand Tour propune două competiții în Sălaj:

  • Sâmbătă, 25 mai, contratimp individual în lungime de aproximativ 18km. Traseul nu este simplu, are câteva scurte și dificile urcări;
  • Duminică, 26 mai, etapa de fond, 60km tura scurtă, 115 km tura lungă. Sunt promise câteva cățărări frumoase, dar nu foarte dificile, câteva porțiuni de fugă, sate îngrijite și oameni care încurajează sportul cu pedale. La final, ne așteaptă o cățărare de 5 km, iar ultimul kilometru este de povestit nepoților.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

This will close in 0 seconds