Crosul Padurii 2018 - incalzire inainte de startÎncălzirea înainte de start

Vlăduț și Natalia au participat sâmbătă, 3 noiembrie 2018, la Crosul Pădurii, concurs de alergare organizat de către Asociația Pădurea Copiilor  în Parcul Tineretului.

Competiția are deja tradiție, a fost a zecea ediție, fiind cel mai amplu eveniment sportiv cu o cauză de mediu. Fondurile obținute prin taxele de înscriere vor fi investite pentru îngrijirea celor 62,2 hectare plantate deja, prin care Pădurea Copiilor ajuns la opt comunități rurale și la peste 30.000 de beneficiari. Fiecare pădure are nevoie de lucrări vreme de aproximativ 5-6 ani până ajunge la stadiul de masiv și de supraveghere încă 10 ani.

Asociația Pădurea Copiilor își propune ca până în 2030 să ajungă cu acțiuni de împădurire și proiecte de mediu la 100 de comunități din Sud-Estul României.

Revenind la copii, au avut de alergat 1.000 de metri, în teorie, dar în practică au fost aproximativ 850 de metri, măsurați de mine cu Garminul. Categoriile de concurs pentru copii au fost cam neinspirate, 4-7 ani, respectiv 8-13 ani, dar până la urmă este o competiție cu scop nobil, nu suntem cârcotași.

Natalia s-a clasat pe locul 3, după două sportive de 12-13 ani, iar Vlăduț a fost în primii 10-15 finisheri, nu am reușit să-mi dau seama exact.

Am fost în gașcă mare, cu mulți copii, care s-au zbenguit neîntrerupt. Concursul nu părea că i-a obosit, ci mai degrabă că le-a dat energie să alerge și mai mult. A fost o zi frumoasă, petrecută în familie, plină de mișcare și fără griji.

Foto: Radu Cristi

Foto: Victorin Văduva

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE