În urmă cu aproape 10 zile, adică în data de 12 iulie, am participat la concursul de alergare montană Maratonul Transilvaniei. A fost al doilea concurs de alergare montană la care am participat până acum, după semimaratonul Brașov, în scurta mea carieră de alergător, care a început într-o norocoasă zi de 13 a lunii octombrie, în anul de grație 2013.
Maratonul Transilvaniei este concursul pentru care m-am pregătit mental și logistic cel mai mult din cele trei competiții la care am participat anul acesta. Am studiat traseul zile întregi, am evaluat diferențele de nivel, am cercetat locurile de realimentare, dar și cele în care diferența de nivel avea să mă aducă în stadiul de alergare în patru labe.
Față de precedentul concurs montan, mi-am luat rucsac cu bidon de doi litri, șosete speciale pentru trail running, despre care până acum câteva luni nici nu știam că există. Ambele echipamente și-au făcut datoria cu brio, nu m-am simțit însetat în niciun punct al traseului și nici nu am făcut bășici, cum mi s-a mai întâmplat.
Cum m-am decis să particip la acest concurs? Apetitul pentru “suferința” curselor montane cred că a fost deschis de semimaratonul din 5 aprilie, de la Brașov, care va rămâne pentru totdeauna drept PRIMUL semimaraton la care am participat. M-au atras două lucruri: locul desfășurării și diferența de nivel. Am vrut, pur și simplu, să-mi testez limitele, să văd cât de bine m-am antrenat în lunile premergătoare.
Analiza traseului
Pentru că sunt genul de om foarte atent la detalii, am dus analiza cursei la extrem. Am luat harta furnizată de organizatori și am pus ce diferență de nivel e după fiecare kilometru și, pe lângă, panta aferentă. Și a ieșit așa:
[table id=1 /]
Cu toate că temperatura nu a fost ridicată – cred că au fost în jur de 16 grade Celsius – am reușit să termin aproape doi litri de apă. Singurul aliment pe care l-am luat de la punctele de realimentare au fost câteva tablete de glucoză, chiar dacă mi se pare cel mai dulce dulce care există și nu mi-a făcut nicio plăcere să-l mănânc.
După cursă
Am făcut febră musculară pentru a doua oară în acest an, după semimaratonul de la Brașov. S-a adeverit încă o dată: alergarea pe teren plat nu are nicio legătură cu ce te așteaptă pe traseele montante.
Organizarea
Chiar dacă am ajuns în dimineața cursei, ridicarea kitului de participare nu a durat mai mult de două minute, cu toate formalitățile incluse. Felicitări organizatorilor pentru acest lucru.
Însă cea mai bună decizie a organizatorilor, chiar dacă nu a fost aprobată de toată lumea, a fost schimbarea traseului. Plouase foarte tare și era destul de riscant pentru concurenți să alerge pe traseul inițial. Și, chiar dacă a fost schimbat, traseul a fost marcat foarte bine pe toată lungimea lui și nu cred că a fost cineva care s-a rătăcit, cum s-a mai întâmplat pe la alte concursuri.
Voluntarii și-au făcut treaba exemplar, săritori la punctele de hidratare și cu tolba plină de încurajări.
Maratonul Transilvaniei a fost o experiență extrem de plăcută pentru mine, din toate punctele de vedere și va fi cu siguranță pe lista mea și anul viitor.
Emilian Nedelcu