Weekendul trecut au avut loc Campionatele Europene de Cross Duatlon, organizate în acest an în România, la Târgu Mureș, de către Federația Română de Triatlon, cu sprijinul Federației Internaționale de Triatlon (ETU). Obținerea drepturilor de organizare pentru un eveniment de o asemenea anvergură este un evident succes al Federației Române de Triatlon, dar a fost și o mare încercare.

Am decis să particip la acest eveniment pentru a vedea ce poate face în acest moment România în materie de organizare, dar și pentru a vedea la lucru triatloniști/duatloniști de valoare europeană.

Mi-am făcut o primă impresie chiar înainte de plecarea spre Târgu Mureș: mediatizarea concursului a fost ca și inexistentă. Eu n-am văzut decât o prezentare pe site-ul Federației și postările de pe Facebook. Prin urmare, nu e de mirare că pe lista de start nu s-au regăsit multe din numele cunoscute la concursurile de triatlon și duatlon din țară (exceptând participarea de la Elite). Elementul care mă atrăgea era evident prezența sportivilor străini, atît la Age Group, cât și la Elite.

Cu puțină șansă am reușit să îmbin utilul (o sarcină de serviciu sosită pe ultimul moment) cu plăcutul (concursul), așa că am sosit în oraș încă de joi. O primă surpriză plăcută: postul de radio național pe care-l ascultasem în mașină încă de la București anunța pe frecvența regională despre acest eveniment important pentru localnici, oferind detalii suficiente. În oraș, nimeni nu părea totuși să fie influențat de eveniment. Totul decurgea liniștit ca-n Ardeal, chiar dacă pe 1-2 clădiri am zărit și reclame de mari dimensiuni. Am văzut însă câteva grupuri de englezi care, după echipament, evident nu erau turiști!

Traseu tehnic

Vineri, la prânz, era programat un antrenament oficial pentru recunoaștea traseului de ciclism, dar și pentru cel de alergare, acțiune pe care am mai întâlnit-o doar la concursurile din străinătate.

Când am ajuns la poarta de start/finish m-am uitat după posibilii doritori să participe la antrenamentele oficiale de recunoaștere. Zona era înțesată de grupuri de copii veniți cu școlile, profitând de „săptămâna altfel” și de vremea superbă de afară.

Am intrat pe traseu și minute bune m-am minunat de dificultatea sporită. Sincer, nu am întâlnit unul așa de tehnic la niciun concurs de cross-duatlon/triatlon la care am participat până acum. A trebuit să cobor de cel puțin cinci ori de pe bicicletă pentru a găsi o abordare eficientă, astfel încât să nu fiu nevoit să cobo în concurs. Am terminat bucla destul de temător de ceea ce va urma a doua zi: un traseu extrem de îngust și foarte tehnic.

După ce am parcurs traseul de MTB, ce mi s-a părut cam scurt, m-am întâlnit cu noul președinte al Federației, Peter Klosz, care m-a întrebat cum mi se pare. I-am spus că au făcut o treabă grozavă, gândindu-mă că acesta este nivelul unui Campionat European. M-am întâlnit însă și cu un amic, foarte bun triatlonist off-road, Sașa Koncz, căruia i-am povestit despre obstacolele de pe traseu și care a început să râdă de mine: făcusem traseul de alergare!

Cu inima revenită la loc, am decis să nu refac alergarea pe traseul pe care tocmai îl terminasem cu bicicleta și să merg la cazare. La ora 18 începeau activitățile oficiale legate de înscriere: confirmarea înscrierii, ridicarea pachetelor și ședința tehnică. Toate urmau să se desfășoare la Palatul Culturii.

Organizare nemțească

Procedura de confirmare a înscrierii și predarea pachetului de concurs au decurs rapid. Pachetul de concurs conținea pe lânge cele obligatorii (chip, număr bicicletă, număr alergare, elastice, șoricei) un frumos tricou tehnic și o cărticică cu programul pe zile și ore în mai multe limbi (foarte bine!).

Ședința tehnică s-a ținut separat pentru sportivii Elite și pentru cei de la Age Group. Ca la marile concursuri din străinătate, ședința a fost ținută de oficiali sosiți de la ETU (European Triathlon Union), oameni cu bună experiență ce știu să facă o comunicare într-un mod atractiv, dar și distractiv. Au fost prezentați toti oficialii sosiți cu ocazia evenimentului: directorul de concurs, directorul tehnic, șeful arbitrilor, medicul șef (toți din Anglia și Germania).

Am avut senzația că particip la unul dintre concursurile la care am mai fost, din Austria sau Franța. Sunt sigur că și sportivii sosiți din Anglia, Germania, Irlanda, Belgia, Spania, Turcia, Ucraina, etc s-au simțit foarte bine.

Informațiile primite au fost clare, concise, cu accent pe disciplină și pe evitarea penalizării: lucruri personale aruncate în tranziție (nu în cutia individuală), aruncatul resturilor prin pădure, atingerea bicicletei fără casca legată și mai ales gesturi nesportive.

Concurenții au fost separați pe mai multe categorii (un alt aspect pozitiv, cursa fiind aerisită și a dat posibilitatea urmăririi celorlalte categorii), cu starturi și clasamente separate: AGE Group, Elite fete, U23 fete, juniori fete, juniori băieți, paralimpici, Elite băieți și U23 băieți. Interesant, categoria ștafete nu a fost inclusă în calendarul oficial, iar la ședința tehnică nici măcar nu s-a răspuns la întrebări legate de această probă! (proba de ștafete a fost exlusiv responsabilitatea organizatorilor).

Prima cursă a fost cea de amatori, programată cu start sâmbătă la 08:30. Se alergau 8,25km (3 ture cu 243m diferență de nivel), după care urma proba de ciclism de 28km (4 ture cu 792m diferență de nivel), iar la final se alerga încă o tură de 2,75km.

Cum a fost cursa

La ora 08:15, conform programului anunțat, zona de tranziția a fost închisă și arbitrii au început verificarea rastelelor. S-au făcut fotografii în toate cazurile în care au fost găsite abateri (personal nu am auzit despre penalizări, sper că s-au acordat).

La ora 08:30 s-a dat startul. Plecarea a fost foarte rapidă, toți dorind ca pe prima linie dreaptă de aproximativ 300m să ocupe un loc cât mai bun la intrarea pe potecile din pădure. Alergarea a fost foarte frumoasă, traseul fiind în permanență în urcare sau coborâre abruptă, cu ceva obstacole – șanțuri, copaci, noroi. Cei 8,25km de alergare offroad au întins serios plutonul și au consumat ceva energii, astfel încât proba de bicicletă s-a derulat cu distanțe relativ mari între concurenți.

Marcarea traseului nu a pus probleme și punctele de hidratarea au fost bine dotate, concurenții găsind apă, izotonic și energizante la fiecare buclă.

Proba de bicicletă a fost solicitantă, cu un grad de dificultate mult peste media concursurilor din campionatul intern. Erau trei, patru coborâri finalizate cu urcare bruscă (V-uri cu apă), pante scurte, dar foarte abrupte, șanțuri. Toate au pus la grea încercare concurenții și, din păcate, cineva a căzut destul de grav, pentru că a rămas la sol pe durata a două ture. La ultima mea trecere l-am văzut transportat de SMURD Mureș cu o roabă, zona fiind inaccesibilă autovehiculelor.

Alergarea finală a stors ultimele picături de energie din concurenți, iar după trecerea liniei de finish au primit o medalie și un buff personalizat cu evenimentul. În zona sportivilor se găsea un cort medical, o zonă de masaj, una de spălat bicicletele, zona de hidratare și energizare, dar și o zonă de foto pentru suvenir.

Eu am reușit să termin concursul după 02h:41min, timp cu care am oținut locul 5 la categoria de vârstă și locul 30 Open Age Group.

Din păcate, programul nu mi-a permis să asist și la restul curselor, deși aș fi vrut să urmăresc mai ales cursa celor de la Elite, de duminică.

Ca o concluzie, am rămas cu o plăcută amintire depre traseul de concurs, organizare și participanți. Păcat că mediatizarea nu a trezit dorința de participare a cât mai multor concurenți din țară.