Dacă ai ajuns pe această pagină înseamnă că eşti suficient de pasionat sau pasionată pentru a-ţi căuta o bicicletă de şosea / cursieră de calitate. Iar calitatea chiar contează atunci când plimbarea ta pe drumurile ţării sau participarea la un concurs de ciclism nu vrei să aibă de suferit. Vestea bună este că Felt face parte din liderii mondiali când vine vorba de biciclete şi, să vezi coincidenţă, în special când vine vorba de cursiere.
Ce cursieră Felt ți se potrivește
Cel mai important când alegi o bicicletă este să ştii ce vrei să faci cu ea: să te plimbi liniştit, să-ţi menţii o condiţie fizică decentă sau să participi la concursuri. La Felt cursierele încep cu gama Z, care sunt gândite să se potrivească mai mult celor care acum au început să meargă pe cursiere şi încă nu sunt obişnuiţi cu o poziţie prea sportivă. Cadrul are o geometrie mai comodă şi se adaptează bine celor cu mai puţină experienţă. Însă seria Z conţine 9 modele, iar variantele de top sunt cât se poate de competitive. Sunt cursiere cu cadre din carbon UHC cu care poţi participa şi la competiţii fără probleme.
Pe de altă parte dacă ai prins gustul concursurilor sau deja eşti un ciclist cu experienţă, obişnuit cu o poziţie mai agresivă pe bicicletă, atunci geometria „race” va trebui să fie alegerea ta. Bicicletele Felt potrivite pentru acest segment sunt cele din gama F. Nu în ultimul rând, dacă eşti un ciclist cu performanţe cu adevărat de invidiat sau dacă triatlonul şi contratimpul sunt vocaţia ta atunci bicicletele Felt din seria AR (aero) vor fi cele care ţi se vor potrivi.
Vei avea de ales între o cursieră cu cadru din carbon sau aluminiu. Cadrele din aluminiu sunt foarte bune pentru plimbări line şi sunt mai ieftine decât cele din carbon. Pe de altă parte, cursierele cu cadru din carbon sunt mai uşoare şi mai confortabile, pentru că absorb vibraţiile, însă sunt mai scumpe.
Felt are incluse în oferta sa biciclete cu cadru din carbon inclusiv la seria Z, cum ar fi Felt Z6. Însă cursierele Felt cu cadru din aluminiu nu trebuie exluse din calcul. Spre exemplu bicicleta Felt Z95, care chiar dacă este de nivel entry, dispune de furcă din carbon şi componente competitive.
Felt pune accent atât de mult pe confortul ciclistului încât a dotat cu furci din carbon toate bicicletele sale, indiferent de nivel.
Dar dacă nivelul tău este deja ridicat, te vei îndrepta spre cursierele Felt cu o geometrie mai agresivă, poate puţin mai incomodă la început, însă cu siguranţă mai eficientă în lupta cu vântul. Felt F75 este un exemplu bun de cursieră cu geometrie race, cadru din aluminiu şi furcă din carbon, iar Felt F4 Team Issue este un exemplu de bicicletă cu cadru şi furcă din carbon, o bicicletă deja de top.
Groupset-ul
Bicicleta nu înseamnă însă nici pe departe doar cadrul. Setul de roţi, transmisia, frânele şi componentele sunt aproape la fel de importante. Vei observa că în magazin ţi se va vorbi de „gropuset”.
Groupset-ul este alcătuit din componentele care fac parte din aceeaşi serie a unui fabricant. O bicicletă care este dotată cu piese dintr-un singur groupset va funcţiona cel mai bine întrucât piesele sunt gândite să fie compatibile între ele. Şi să nu uităm de partea estetică. O bicicletă ce are componente care se asortează va fi întotdeauna rafinată în comparaţie cu una pe care sunt puse piese de toate felurile şi mărcile.
Spre exemplu cursiera Felt Z85 este dotată cu groupsetul Shimano 105. Asta înseamnă că schimbătoarele faţă-spate, frânele şi ergopower-ele sunt din aceeaşi serie.
Ca sa-ţi dai seama mai uşor de nivelul bicicletei, adică dacă este entry level sau de top, te poţi lua după groupsetul de componente cu care este dotată:
Utilizare |
Shimano |
Sram |
Campagnolo |
Fitness şi city |
Claris |
– |
– |
Entry level |
Sora |
– |
– |
Utlilizare normală |
Tiagra |
Apex |
Veloce |
Gama de mijloc |
105 |
Rival |
Centaur |
Gama High-end |
Ultegra |
Force |
Athena, Chorus |
Gama de top |
Dura Ace |
Red |
Record, Super Record |
Încă o indicaţie asupra nivelului bicicletei va fi şi preţul care, evident, va fi din ce în ce mai mare pe măsură ce bicicleta se apropie de „top”.
Angrenajul
Cursierele au angrenaj pedalier triplu, dublu sau compact. Modelele triple, cu 3 foi, sunt cel mai des întâlnite la cursierele entry-level unde angrenajul este împerecheat cu o casetă cu 9 pinioane. Faptul că biciclistul va dispune de un total de 27 de viteze este o indicaţie pentru nivelul entry al acestui tip de bicicletă. Felt nu are în gamă biciclete de şosea cu 3 foi însă asta nu înseamnă că vei fi limitat în opţiuni aşa cum vei vedea în continuare.
Angrenajele duble şi compacte au două foi şi sunt împerecheate cu o casetă cu 10 pinioane. Diferenţa dintre angrenajele cu două foi duble sau compacte constă în numărul de dinţi de care dispune fiecare foaie. Cu cât mai mulţi cu atât mai orientată spre performanţă este bicicleta.
Observi ca vei dispune acum de doar 20 de viteze însă asta nu înseamnă că vei pedala mai greu la deal. Angrenajul compact, deşi nu este entry-level, este gândit să ajute totuşi ciclistul cu o condiţie fizică mai slabă. Angrenajul compact dispune de foi cu mai puţin dinţi ceea ce îţi va permite să ai un cuplu mai bun la deal, deci să pedalezi mai uşor chiar dacă nu ai 3 foi (ca la bicicletele de munte). Un alt avantaj al angrenajului compact şi o indicaţie a faptului că se adresează gamei de mijloc este faptul că ofera şi o greutate totală mai mică.
În concluzie dacă urmează să pedalezi pe drumuri asfaltate de munte vei avea nevoie de un angrenaj triplu sau compact.
Dacă eşti un biciclist puternic îndreptat spre performanţă şi care preferă câmpia este posibil ca cea mai bună alegere pentru tine să fie angrenajul dublu. De exemplu un model cu angrenaj compact este Felt Z75 ale cărui foi au 50 (mare) şi 34 dinţi (mică), angrenaj împerecheat cu o casetă de pinioane 11-32T (T vine de la “teeth”, engleză pentru “dinţi”).
Pe de altă parte Felt F4 Team Issue te va delecta cu un angrenaj dubu care dispune de foi cu 53 şi 39 dinţi si pinioane 12-25. După cum vezi, cel mai mare pinion de la Felt F4 are doar 25 de dinţi în timp ce pinionul mare de la Z75 are 32 dinţi. Şi de aici îţi poţi da seama că F4 este destinată curselor, iar Z75 ciclistului amator.
Roțile bicicletei
Roţile bicicletei sunt la fel de importante. Dacă eşti un biciclist de ocazie sau doar un amator căruia îi place să iasă la ture cu prietenii atunci nu te va interesa prea mult cu ce fel de roţi este dotată bicicleta. Dacă însă eşti mai avansat vei dori ceva care să se potrivească cu stilul tău de pedalat.
Spre exemplu roţile mai grele vor avea o inerţie mai mare care îţi va fi de folos dacă obişnuieşti să mergi mult pe plat. Pe de altă parte roţile mai uşoare te vor ajuta la munte unde nu ai nevoie de inerţie ci, evident, de greutate mai mică.
După care avem „profilul” jantei, cât de adâncă este janta spre centrul roţii. Cu cât mai mare profilul cu atât mai aerodinamică va fi roata şi implicit bicicleta. Dar unde ne este de folos o roată „profilată” şi unde nu?
O roată aerodinamică, profilată, are cele mai bune performanţe pe plat sau dealuri mici unde se merge cu viteză şi unde poţi avea vânt puternic din faţă sau lateral. În unele studii s-a observat că o jantă cu profil foarte adânc poate să se comporte ca pânza unei corabii în care vântul suflă din lataral. Practic te poate împinge înainte.
Jantele „normale”, fără profil aerodinamic prea mare sau deloc, sunt cele mai eficiente pentru ture la munte sau pentru concursurile pe etape de munte şi deal. Pentru cei extremi există, evident, extremele. Dacă eşti un ahtiat al vitezei şi pasiunea ta înseamnă triatlon şi contratimp atunci vei opta pentru cele mai profilate roţi posibile. Un exemplu bun pentru o cursieră cu roţi versatile este Felt Z6, în timp ce la capatul opus se află bicicleta de triatlon şi contratimp Felt DA3, care este o minune a tehnologiei nu doar în ceea ce priveşte aerodinamicam ci şi greutatea, confortul şi performanţa.
Dacă bugetul nu îţi permite sau pur şi simplu nu ai unde să ţii acasă două biciclete te poţi orienta spre gama Felt AR, cursierele aero care înglobează două biciclete într-una. Dacă ţi-ai fi dorit o cursieră normală pentru şosea, pe care să o foloseşti la ture cu prietenii sau la concursuri de ciclism de zeci de km, şi ai mai fi dorit încă o bicicletă dedicată triatloanelor şi probelor de contratimp atunci ceea ce cauţi este o cursieră din gama AR.
Spre exemplu Felt AR4, modelul de mijloc al gamei, este bicicleta pe care poţi instala un ghidon aerobar şi transforma în bicicletă de contratimp şi/sau triatlon. Poziţia pe o asemenea bicicleta este versatilă, adaptabilă ciclistului şi ciclismului pe care vrea să îl facă. Asta în comparaţie cu bicicletele Felt din gama TK, (dedicată pentru pistă) şi din gamele S, B, DA şi IA (dedicate triatlonului şi contratimpului). Acestea sunt biciclete mult mai specializate şi mai puţin adaptabile. Fiind construite cu un anumit tip de concurs în gând acestea vor oferi randament maxim cicliştilor care le vor folosi la acele probe.
Mărimea correctă
Acum că ţi-ai făcut o idee despre ce fel de bicicletă Felt ţi se potriveşte cel mai bine, este şi mai important să cumperi marimea corectă de cadru, după care trebuie să ai grijă să-ţi reglezi poziţia corectă atunci când foloseşti bicicleta. Un cadru prea mic sau prea mare şi o poziţie incorectă nu doar că îţi va atenua performanţele însă îţi poate afecta negativ şi organismul.
Mărimea corectă nu este atât de dificil de ales însă nici uşor nu este. Nu este ceva care se poate explica în câteva cuvinte pe hârtie. Ideal ar fi să intri în magazinul de biciclete, iar vanzatorii să te ajute. Moş Ion Roată are unii dintre cei mai buni mecanici şi vânzători cu experienţă, care îţi vor explica clar care bicicletă şi care mărime este corectă pentru tine.
Pe scurt, îţi poţi face o idee în felul următor: încălţat fiind cu pantofii pe care îi vei folosi în mod normal când ieşi la o tură de bicicletă, stai încălecat pe bicicletă însă nu aşezat pe şa ci cu picioarele pe pământ. Între ţeava top-tube a cadrului bicicletei şi zona ta inghinală va trebui să existe un spaţiu de minimul 2 degete.
După care înălţimea şeii este următorul lucru important pe care trebuie să îl reglezi. Pozitia corectă este atunci când, aşezat pe şa şi apăsând pe pedală cu călcâiul, piciorul tău va sta perfect drept. Ca să îţi confirmi că poziţia este bună poţi ţine laba piciorului aşezată normal pe pedală (cu axul pedalei în zona osului sesamoid al degetului mare). Genunchiul tău va trebui să aibă o uşoară flexare.
Apoi trebuie să ai grijă la poziţia faţă-spate a şeii. Dacă nu este instalată corect rişti ca mare parte din randamentul tău să se irosească. În plus rişti să te alegi şi cu tot felul de dureri. Este general acceptat că poziţia ideală se află în felul următor: roteşte pedalele până când acestea sunt paralele cu solul. Aşează-te pe bicicletă în poziţia normală de pedalare. Poziţia ideală a corpului tău va fi atunci când linia genunchiului cade direct peste axul pedalei atunci când pedala este în poziţia înainte.
Nu în ultimul rând trebuie să fi atent la orizontalitatea şeii. Marea majoritate a cicliştilor preferă o şa perfect orizontală. O mică parte preferă ca şaua să aibă vârful uşor îndreptat în sus sau în jos. Însă extremele (prea mult în sus sau în jos) trebuiesc evitate. Dacă vezi că te simţi bine doar cu şaua puternic ridicată sau lăsată de vârf atunci este ceva în neregulă cu înălţimea ei sau cu mărimea cadrului. În astfel de momente va trebui să apelezi la experienţa mecanicilor. Personalul magazinului Moş Ion Roată va fi mai mult decât dispus să te ajute în a-ţi găsi cadrul şi poziţia corectă.
La final nu-ţi mai rămâne decât să-ţi găseşti drumul perfect unde vei putea testa noua ta bicicletă de şosea Felt pe care ai ales-o cu atâta grijă. Spor la pedalat!
Informatii pretioase. Multumesc!
Sincer, prefer sa ma duc la magazin si sa primesc sfaturi specializate.