Vreau de la început să explic acronimul din titlu, căci nu știu câtă lume îl știe. MAMIL vine de la „middle aged man in lycra”, adică niște bărbați de vârstă mijlocie – de la 30 și în sus, care au bicle scumpe – carboane, finețuri, avioane câteodată, plus echipament lycra costisitor, pe care le afișează cu mare mândrie. În weekendul care a trecut a fost un adevărat festival MAMIL la Cursa Dunării Călărășene, cu aproape 90% dintre amatori aparținând acestei categorii (am pus și pe cei de la 60+ aici, căci aici le e locul după formă).
A fost o cursă frumoasă la Călărași, care, coincidență sau nu, este și orașul meu de baștină. S-a alergat în oraș, pe un circuit de 2 km dus-întors. Aveai practic două linii drepte de 1 km și două întoarceri la 180 grade. Nici nu apucai bine să-ți iei viteză, că trebuia să frânezi și să sprintezi ca să revii la viteza de croazieră. De departe poate părea plictisitor – adevărul că sună ca și când dai ture de bloc, dar în realitate este foarte distractiv. Mai ales că, fiind un circuit scurt în oraș, sunt mulți oameni pe margine care te încurajează și fac atmosferă, iar cicliștii trec de multe ori pe lângă ei. Mai mult, vremea a fost perfectă, cu soare și căldură exact cât trebuie.
Startul a fost după un tur lejer în spatele motocicletei de arbitrii. Regula cursei era următoarea: se alerga pe circuitul acest o oră și jumătate, iar apoi mai făceai 3 ture. S-a plecat tare, ca de obicei. Am luat reper și eu câteva tricouri de la Steaua și am zis să stau cât pot în grupul în care văd ceva roșu-albastru. Nici nu voiam să-mi consum toată energia de la început, dar am zis că măcar când mă rup de ei, mă scurg din primul grup și mă alipesc de cel din spate. Am reușit pentru câteva tururi, dar când au început oamenii ăia să sprinteze ca să rupă grupul, mi-am dat seamă că mergeam fără bilet acolo. Așa că am zis să cobor și să iau trenul următor. M-am lipit de următorul grup și am stat câteva ture să-mi trag sufletul după goana cu ăi mai buni. Nici aici nu era ușor. Erau unii care când treceau la trenă sprintau, iar totul păreau un joc cu frânări-demaraje: ba venea unul în față care o lua la goană și trebuia tot grupul să-l prindă, și nici nu apucai să-ți tragi sufletul și venea întoarcerea, când te ridicai în pedale să sprintezi.
Pe la minutul 20 eram parcă stors de toate forțele și mă întrebam cum o să supraviețuiesc. Am luat un gel și am zis „fie ce-o fi”. Dacă mă tai, c’est la vie! Mi-am revenit după vreo 10 minute. Turele treceau una după alta. Auzeam oamenii care ne încurajau, pe niște prieteni care strigau „Bine, Boabă!” de fiecare dată când treceam pe lângă ei (avantajul de a concura pe teren propriu!), mă uitam din când în când la cronometrul care afișa timpul trecut la start și eram atent la roata din față și la cine vrea să plece din grup. Roata din față era foarte importantă, mai ales pentru că era să cad de două ori, și nu mai voiam să repet episodul Puciosa. Prima dată a fost când i-a sărit tipului din față un bidon, care a aterizat chiar în fața mea. Am reușit cu greu să evit să nu dau cu roata din față în el. A doua oară a căzut cineva chiar în fața mea, la una dintre întoarceri, dar am reușit să evit în ultimul moment un impact.
Pe ultima tură au atacat mulți din grup și s-a sprintat, iar la final nu știam cum a terminat fiecare. Am trecut linia de sosire la sprint cu mai mulți, unii fiind cu o tură în spate, dar care luaseră trenulețul grupului în care eram eu. M-am oprit direct să-mi iau o bere. Nici nu apucasem să o dau pe gât că a venit la mine un consătean din Călărași să-mi zică că am ieșit pe locul 3 la categoria mea de vârstă, 40-49, și 10 la general amatori. M-am bucurat, i-am dat mesaj soției că aduc copiilor o cupă, mi-am mai luat o bere și m-am pregătit pentru premiere.
Primul meu podium! Mulțumesc și celor care nu au participat, căci astfel mi-au făcut și mie loc printre premianți.
Revenind la MAMIL, a fost o surpriză să văd o așa de slabă participare din partea celor tineri. La amatori, din aproape 60 de participanți, doar 9 aveau până în 30 de ani. Erau mai mulți oameni peste 60 de ani decât tineri între 20 și 29 de ani! Ce faceți, tinerilor? Munciți, cereți bani părinților, luați-vă cursieră și haideți la concurs, că e frumos! Pe unde vă pierdeți timpul? E drăgută clasa de mijloc MAMILiană, dar fără tinerețe arată ca întâlnirea soților fugiți de acasă. Haideți, tinerilor, pe bicicletă, că fără voi nu e cheful chef!
Emilian Nedelcu