Articol scris de Bogdan Popescu

Zidul, adică Sultanul. Cea mai dură cățărare din zona ușor accesibilă bucureștenilor. Scurtă – 1,3 km, dar cu pante de peste 20%, chiar spre 30% pe alocuri. Mult prea mult pentru muritorii de rând, genul de rampă unde și mașina merge abia în viteza întâi. Ăsta a fost meniul principal al concursului de la Pucioasa „The Wall – Sultanul”, organizat de Road Grand Tour

Zidul ăsta venea pe la jumătatea traseului de aproape 60km pe care îl aveau amatorii de parcurs (cei de la ruta lungă făceau îl făceau de două ori). Eu, din păcate, am dezamăgit echipa Biciclistul.ro – de data aceasta repezentată și de Emilian, și am căzut din primii kilometri. Startul s-a dat pe o ploaie ușoară, așa că era ud bine pe jos. Pe prima coborâre serioasă, pe o linie dreaptă destul de lungă, unde prindeai viteză mare, am pierdut roata spate înainte de intrarea într-o curbă, bicicleta a luat-o în toate părțile și am zburat frumos de pe ea. 

După ce m-am adunat de pe jos și am văzut că-s întreg – cu excepția unor zgârieturi frumoase, mi-a explodat și camera pe spate. Mi-au trebuit 15 minute să fac bicicleta să meargă – pe lângă pană, frânele erau strambe, mânere de frână în toate direcțiile, bidoanele în șanț departe, etc, timp în care m-a depășit toată lumea. Se opriseră lângă mine salvarea și mașina „mătură” de la Giant. Eram hotărât să termin cursa, chiar dacă plecam ultimul, cu un mare handicap de timp. Plus că, după primele pedale, am observat că nici schimbătorul spate nu mai mergea bine: urca câte 2 pinioane, lanțul sărea de pe unul pe altul și troncănea constant, de mă scotea din minți. 

Ce mai conta! Hai că o să fie distrație, mi-am zis. Ultimul nu termin, că o să depășesc oameni. Eram curios câți. Și i-am dat blană cât puteam și eu, date fiind condițiile. Până pe Sultanul – adică vreo 20 km, m-am simțit ca dracu și mă întrebam dacă a fost cea mai bună decizie să continui.

Când am ajuns pe a doua jumătate a Sultanului, acolo unde panta urcă peste 20%, mi-au revenit optimismul și picioarele. Lumea mă încuraja și m-am simțit energizat. (Mulțumesc, oameni de pe Sultanul! Bravo, sultanilor!!!!!) Îmi revenise cheful de pedalat. Picioarele se învârteau, grație și pinionului de 32, așa că Sultanul nu a fost chiar calvarul la care mă așteptam mai devreme, când mă simțeam tare ca fularul.

The Wall - Pucioasa - Sultanul - Bogdan Popescu 2019
Bogdan Popescu pe Sultanul. Foto: Adi Chiru

Am băgat piciorul în pedală și capul în ghidon și am traversat valea care te ducea către următoarea urcare, cea de la Adunați spre Costișata – vreo 2,5km cu 9%. La deal prindeam aripi, mă simțeam bine, depășeam mănunchiuri de oameni. Are și plecatul de pe ultimul loc farmecul lui 🙂 A urmat o traversare glonț a văii Bezdead, unde e un fals plat în coborâre, plus ultima gâlmă înainte de finalul în coborâre din Puciosa, unde am dat și un sprint la sosire cu un tip, surprins că îl ia cineva pe ultima sută de metri.

Bogdan Popescu - The Wall - Pucioasa 2019 - Road Grand Tour
Foto by: Bogdan Popa

La final s-a consumat bere multă (care era gratis, din partea organizatorilor și a sponsorilor!) și mici. Era mai bine ca-n Obor. Am evaluat pagubele: foiță ploaie, shoe-cover-uri de ploaie, încălzitoare. Nu mai conta, mai ales că ieșise și soarele. Nici rezultatul nu a fost cel mai rău: 92, ceea ce înseamnă că depășisem peste 40 de oameni. Următoarea cursă e Cursa Dunării Călărășene, pe 19 octombrie, în orașul meu de baștină, Călărași. Mi-am promis să nu mai cad. Și un rezultat onorabil în fața consătenilor mei.

Te-ar putea interesa să citești și:

Comentarii