Sultanul mă așteaptă! Merg la The Wall – RGT Pucioasa, unde voi face cunoștină cu Sultanul, o cățărare ”destul de dură, dar frumoasă”, după cum o caracterizează organizatorii dela Road Grand Tour.

The Wall - Sultanul - Road Grand Tour - concurs 2018
Foto: Radu Cristi

Știu despre această urcare, Sultanul, doar din povești, care mai de care mai dramatică. Colegul meu Bogdan a participat anul trecut la această cursă și a povestit cu mult talent cum a fost. De la el am aflat că Sultanul este cea mai abruptă cățărare din zona Câmpina, are cam un kilometru, cu bucăți pe de aproape 30%. Sultanul este monstrul urcărilor din România! Bagă spaima în cicliști!

Alex Ciocan este de părere că îmi va fi foarte greu să stau pe bicicletă acolo, cu pinionul meu de 28 și crede că Trabantul nu va fi în stare să mă tragă pentru că, citez, ”ești bartamai omul!”.

M-am înscris la tura scurtă, de 61 km, ”pentru cei cu mai puțin antrenament”. Doamne ajută!

Obiectivul meu la această cursă este să nu pun piciorul jos. E prea ambițios?

Am fost sfătuit să găsesc un pluton de are să mă țin cu dinții, iar pe urcări să strâng din dinți și să sper la ce e mai bun, adică să nu rămân chiar ultimul :).

Singura mea dorință, în afară de a nu mă da jos de pe bicicletă, este să nu am parte de vreo căzătură, să nu se creeze în fața mea vreun incident în lanț în care să fiu și eu angrenat. Mi-e groază de chestia asta. Am mai fost la curse de ciclism, dar 99% erau offroad, nu ciclism șosea, iar acolo plutonul se rarefia destul de repede. Sper să fie la fel și aici – și probabil că va fi chiar după prima urcare, la care eu voi rămâne în urmă :). Urcările nu sunt tocmai punctul meu forte la ciclism – voi încerca însă să fac o figură frumoasă pe plat, unde mă simt mult mai bine.

Te-ar putea interesa să citești și:

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds