Am scris despre câștigătorii The Wall – concursul de ciclism șosea marca Road Grand Tour la care am participat duminică, unde m-am luptat cu Sultanul, cățărarea balaur pe care aproape am dovedit-o. A povestit și Bogdan despre căzătura pe care a încasat-o chiar la început, dar simt nevoia să vin în acest articol cu o completare despre ce m-a impresionat la acest concurs de ciclism șosea.

The Wall - Road Grand Tour  2019 - atmosfera
În această fotografie îi avem pe Marian Frunzeanu (stânga) și Cătălin Sprînceană. Foto: Simona Vasiliu

Atmosfera

În primul rând, am dat de o altă atmosferă față de competițiile sportive la care am participat până acum, de triatlon, mountain biking sau alergare. Aici a fost ceva în plus, am simțit o căldură de care nu ai parte decât în preajma prietenilor cei mai buni sau în cadrul familiei.

A lipsit cu desăvârșire înverșunarea competițională, de care am parte spre exemplu la concursurile de triatlon. Oamenii erau preocupați mai degrabă ce vor face în fața Sultanului și mai puțin cine trece linia de finish pe locul 57 și cine pe locul 58. Unde întorceai privirea primeai un zâmbet, un sfat, o vorbă bună.

Camaraderia

Am simțit acest lucru inclusiv în cursâ. Până să ajung la Sultanul m-am ținut tare de un grup puternic, iar în unele momente am simțit că-mi scapă, părea că sunt veriga cea mai slabă, mai ales pe urcări. Evident, nu aveam pretenția să mă aștepte cineva, dacă poți să ții pasul ești binevenit în haită, dacă nu, asta e, găsești alți rideri pe măsura ta.

Însă, la un moment dat, pe o secțiune de plat, unde mă simțeam și eu ca peștele în apă, am trecut la trenă. Mi s-a părut fair să fac asta, mă simțeam vinovat că beneficiasem de plasă o mare parte din timp. Am tras cât am putut de tare și după un timp am simțit că mă lasă bateriile. M-am tras într-o parte, iar schimbul la trenă s-a făcut atât de violent încât l-am simțit ca pe un atac. De fapt, eu luasem piciorul de pe accelerație, iar ceilalți nu.

Cu siguranță că aș fi rămas în urmă, nu mai puteam, dar am simțit o mână fermă pe spatele meu, care m-a împins și m-a ținut în roata celui din fața mea: ”Hai frate, rămâi cu noi, nu ceda!”. Am fost foarte impresionat de acest gest, n-am mai întâlnit ceva similar la nicio competiție la care am participat din 2008 încoace.

Entuziasmul

După H3RO by TriChallenge, unde am ratat cursa din cauza neatenției, mă simțeam un pic demotivat, fără tragere de inimă, dar la acest concurs mi s-a reaprins focul. Vreau din nou să fac lucruri, să depășesc limite, să devin o versiune upgradată în 2020.

Dacă asta este atmosfera la concursurile de ciclism organizate de către Road Grand Tour și Alex Ciocan, ei bine, le recomand pe toate cu ochii închiși. În 2020 nu vreau să ratez Seciu și Sultanul. Ce mai recomandați?

Te-ar putea interesa să mai citești și:

Comentarii