Ieri am dat piept cu Sultanul, The Wall, cea mai dură cățărare pe care am făcut-o până acum cu bicicleta de șosea. Din păcate, n-am reușit s-o urc 100%, la ultima curbă, când mai erau câțiva metri, am pus piciorul jos. PUR ȘI SIMPLU NU AM MAI PUTUT!

Duminică, 6 octombrie 2019, va rămâne în istoria mea personală drept ziua în care nu am reușit să duc până la capăt cățărarea Sultanul, cu care am făcut cunoștință în cadrul concursului de ciclism șosea The Wall Pucioasa, etapă din circuitul Road Grand Tour.

A fost, într-adevăr, o urcare dureros de abruptă, chinuitoare și parcă nesfârșită. Inima îmi bătea nebunește, mai să-mi spargă pieptul, iar timpul, ca și mine, părea că s-a oprit în loc. Aproape că m-am văzut de undeva din exterior, de sus, cum încerc neputincios să pedalez și nu reușesc. Am tras cu toată forța mea de ghidon, de pedale și de suflet, dar atât s-a putut.

Îmi este ciudă că am fost atât de aproape, dar totuși am pus piciorul jos. Îi promit însă Sultanului că la următoarea întâlnire voi trece peste el fluierând (în gând).

Singura scuză pe care o pot aduce în apărarea-mi ar fi faptul că bicicleta mea a avut un raport total nepotrivit pentru profilul acestei curse: 39/25 . Pinionul de 25 este potrivit pentru cursele de plat, ar fi trebuit să am măcar un pinion de 28 de dinți.

Foto: Adi Chiru

Cu acest raport am reușit să duc cu bine cursa până la capăt și să mă clasez între primii 50 de participanți, mai precis pe locul 48 la nivel general, din 142 de concurenți care au trecut linia de finish la cursa scurtă. La categoria de vârstă, masculin 40-49 de ani, am fost pe locul 17 din 40.

Și pentru că îmi place să mă compar cu cei mai buni, am selectat următoarele informații:

  • câștigătorul cursei scurte, Mihnea Harasim, a terminat înaintea mea cu 21min11s. Cred că a avut timp să bea o cafea, să-și spele bicicleta, să facă un duș, să-și facă un selfie și să facă schimb de impresii despre cursă cu cei care au venit pe doi și pe trei;
  • câștigătorul categoriei mele (40-49 ani) a fost Aurel Suciu, care a trecut linia de finish cu un avans de 16min48s față de mine. E treaba lui ce-a făcut în această perioadă, dar a avut timp berechet la dispoziție;
  • am bătut-o pe câștigătoarea din clasamentul general feminin, Cătălina Andreea Cătineanu, cu un avans de 12 secunde. Sunt foarte șmecher. Ea are 16 ani, eu 41;
  • am fost la șase secunde în fața câștigătorului de la categoria 60+, Andreas Brunner (are 65 de ani!), de la BikeXpert Racing Team, de care m-am ținut foarte greu pe cățărări, foarte greu! Bine, avem de-a face cu un om extraordinar, care la 62 de ani se clasa pe locul 4 la Campionatul Mondial de Downhill.
Sultanul - The Wall - Road Grand Tour 2019 - Foto by Bogdan Popa
Ultimul strop de energie. Foto by Bogdan Popa

Cum a fost cursa The Wall Pucioasa pe de-a-ntregul ei

Sunt total lipsit de experiență la acest capitol, The Wall Pucioasa a fost doar a doua cursă de ciclism șosea la care am participat până acum. Prima a fost în 2015, tot la Road Grand Tour, la ceea ce s-a numit Cursa Campionilor. Am concurat atunci pe o bicicletă împrumutată, cu schimbător de viteze pe cadru, din oțel, veche, cred că mai bătrână ca mine. Atunci am primit botezul în cursele de ciclism șosea și am avut ocazia să-i văd la lucru pe Andrei Nechita și pe Eduard Grosu, care m-au depășit de nenumărate ori, pentru că ne aflam pe un circuit de 3 km, iar ei pedalau cu o viteză incredibilă.

A doua mea cursă de ciclism șosea a venit, iată, după patru ani. A avut și un profil diferit față de prima, cu o diferență de nivel considerabil mai mare – 860 metri diferență de nivel, pe 56,14 km (astea sunt cifre extrase din Garminul meu).

A fost ploaie și frig în ziua cursei, iar traseul mi s-a părut foarte periculos pe coborârile cu viraje, carosabilul era ud și de foarte multe ori cu nisip pe el. Am văzut cu ochii mei cum au căzut vreo cinci concurenți, din cauza neadaptării vitezei în curbe și a derapajului pe șosea. Sper că nu s-a accidentat nimeni prea rău și că toți sunt ok.

Am luat startul timid

La start m-am pus unde îmi era locul conferit de experiență, înspre coada plutonului. S-a plecat ca din pușcă, iar eu am fost depășit de nenumărați concurenți încă de la start. Competiția a debutat cu o urcărică, vreo 175 metri diferență de nivel, dar urcările nu sunt punctul meu forte. Am încercat să păstrez o cadență susținută, iar pulsul s-a dus rapid în sus și acolo a rămas cam toată cursa.

The Wall Pucioasa 2019 - Road Grand Tour - ritm cardiac Emilian Nedelcu
Zonele mele de puls în timpul cursei

După ce s-a terminat primul hop, am început să pedalez în forță ca să recuperez poziții și să prind din urmă cicliști mai puternici, cu care să colaborez la trenă. M-am lipit în cele din urmă de un grup alături de care am stat, cu mici întreruperi în general la urcări. Am tras din greu, am muncit la trenă și am avut și rezultate pe măsură.

Segmentele 2 și 3 din cursă (1 segment = 5 km) au fost cu o medie de 43,7, respectiv 40,8 km/h. Am mai avut astfel de episoade pe la km 45 (medie de 40 km/h) și în ultimul kilometru înainte de final (medie de 47,1km/h).

Vitezele astea amețitoare (pentru mine) le-am prins, în general, pe coborâri. Altfel, pe plat se mergea cam cu 35km/h.

M-am lovit prea brusc de Sultanul

Am fost atât de concentrat la cursă, ca să nu pierd grupul în care mă aflam, încât nici nu mi-am dat seama când a început Sultanul (pe la kilometrul 25). Cățărarea a început brusc, direct în păine, fără introduceri, iar grupul în care mă aflam s-a risipit ca o grămăjoară de nisip în bătaia vântului.

Am rămas singur pe Sultanul. De fapt, în jurul meu erau concurenți, atât în față, cât și în spate, dar pe Sultanul ești singur. Nu te ajută nimeni, totul se întunecă și rămâi doar tu cu tine. Nu există gânduri pe această urcare, eu nu-mi auzeam decât inima care-mi zvâcnea cu putere în urechi.

Sultanul - Road Grand Tour - The Wall 2019
Eu eram al treilea. Foto: Adi Chiru

Și nu se mai termina! Am urcat o bună bucată în picioare. Pe urmă m-am lăsat în șa, m-am ridicat iarăși în picioare și tot așa. Mi s-au înmuiat picioarele, dar n-am renunțat, am început să fac opturi pe șosea, să mai calmez asprimea urcării. Tot era greu.

O clipă am ridicat privirea și am văzut capătul urcării. Regret că am făcut-o. A fost punctul în care creierul a dat comanda ”STOP!” și am pus piciorul jos. Mai aveam doar câțiva nenorociți de metri și aș fi reușit. M-am simțit ca Sisif, care nu-și termină urcarea, obligat să-și împingă povara la nesfârșit.

Am luat-o repede la pas, pe lângă bicicletă, iar în câteva secunde eram din nou pe bicicletă, pedalând.

Sultanul - The Wall - Road Grand Tour 2019
Din greu, pe Sultanul. Foto: Adi Chiru

Între kilometrii 30 și 40 au mai fost niște urcări nenorocite, dar niciuna ca Sultanul. Și nici n-am mai pus piciorul jos, oricât de greu mi s-a părut, mi-am ispășit pedeapsa până la capăt. I-am văzut pe mulți care se opreau, în tăcere, oftând, abătuți.

Cred că aș fi reușit să scot o medie generală mai bună de 28km/h dacă n-ar fi fost ud pe jos. Unele viraje erau de-a dreptul periculoase, iar eu am fost extrem de precaut. Din fericire, n-am luat nicio căzătură, spre deosebire de prietenul meu Bogdan, care s-a dat peste cap cu bicicleta chiar la începutul cursei – sper că o să ne povestească și el cursa pe Biciclistul.ro.

Ilie Filip, tovarășul de suferință cu care am făcut deplasarea la Pucioasa, a terminat onorabil cursa, în ciuda faptului că a făcut pană și a pierdut vreo 11 minute din cauza asta. Alături de el am reprezentat Unstoppable Sport Club.

Alături de Ilie Filip.

Acum, la o zi după cursă, spun așa: The Wall Pucioasa a fost o cursă bestială, la care vreau să particip din nou. A avut adrenalină, viteză și suferință. Mi-a plăcut la nebunie.

Te-ar putea interesa să mai citești:

Comentarii