Am avut o cursă de vis la Maratonul Bucureşti, proba de semimaraton şi sunt foarte fericit!
Am avut o zi fabuloasă. Pe scurt, am stabilit un record personal pe distanţa semimaraton şi anume 1h46m51s. Mi-am îmbunătăţit considerabil timpul faţă de precedentul record, care a fost 1h55m30s. Încă nu-mi revin din şoc!
Acest rezultat este o mare surpriză pentru mine, pentru că nu prea am alergat în ultimul timp. În septembrie am şapte alergări, în august doar patru, iar în iulie tot patru.
În plus, am ajuns la o greutate care nu face cinste unui sportiv: 99 kg. E greu să cari atâtea kilograme după tine, mai ales când alergi. M-am întâlnit azi, înainte de start, cu un sportiv amator de excepţie, Răzvan Staicu, care mi-a spus că s-a îngrăşat cu trei kilograme şi că le simte din plin atunci când aleargă. Îmi venea să-i spun că şi eu aş avea vreo 19 kg care mă deranjează foarte tare, dar m-am gândit că nu-i o glumă prea bună :).
Gata, mă apuc de treabă, nu mai ţine! Îmi fac un plan de antrenamente, alerg, alerg, slăbesc, slăbesc, şi pe urmă bat recordul mondial :).
Nouă kilometri am reuşit să-i scot sub 5 minute! Până la urmă, per total, a ieşit o medie de 5.05/km. Viteza maximă a fost 3.34/km, iar pulsul maxim 203. Altfel, pulsul mediu a fost 173.
M-am simţit atât de bine încât această cursă, care nu are, propriu-zis, o istorie. Nu prea am ce povesti. M-am poziţionat lângă Mihai Guia, pacemaker de 2 ore. M-am gândit să stau o vreme lângă el, să văd cum mă simt şi apoi să-mi iau zborul. M-am ţinut de el doar primul kilometru, când am scos 5:56.
Mă simţeam excelent şi îmi venea să alerg mai tare. Mi-am ascultat instinctul şi m-am dus. Şi a fost bine. Am avut la mine trei geluri High5, care şi-au făcut treaba cu prisosinţă, iar la fiecare punct de hidratare am băut cel puţin un pahar de apă. Şi asta a fost tot.
Mă enervez că nu am mai multe de spus. Scriu foiletoane când mă accidentez, când îmi cade roate la un concurs de mountain bike, însă acum n-am ce scuze să-mi găsesc pentru acest rezultat.
