Doi români se află pe lista sportivilor care s-au înscris la Ironman Suedia, care se mai numeşte şi Ironman Kalmar, după numele oraşului aflat la Marea Baltică.
Culmea, pe amândoi îi cheamă Emilian, ca pe mine :). Unul este bancher, altul este jurnalist: Emilian Bituleanu şi Emilian Isăilă.
Cei doi vor avea de înotat 3,8 km prin portul Kalmar, de pedalat 180 km şi de alergat un maraton. Astea sunt distanţele standard pentru o competiţie de tip Ironman.
Traseul de bicicletă este format din două bucle, una de 122 km şi una de 58 km. Cei doi vor pedala şi pe podul Öland, care-i spectaculos. Are 6 km lungime, a fost deschis în 1972 şi vreme de 25 de ani a fost cel mai lung pod din Europa. În prezent, cel mai lung pod din Europa este în Portugalia, se numeşte Vasco da Gama şi are nu mai puţin de 17,2 km lungime.
Din câte ştiu eu, Emil Bituleanu se află în faţa primului său Ironman.
https://www.youtube.com/watch?v=nUdrdiREvUs