Intru direct în subiect: iată ce poți câștiga în cadrul concursului pe care îl detaliez mai jos.
E vorba, așa cum se poate vedea și în poză, de un set care conține un termos și două căni, o bandă reflectorizantă și o pelerină de ploaie care se face cât o minge de tenis, numai bună când te prinde ploaia pe bicicletă.
Detalii generale despre campanie
EcoRom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a lansat campania de informare, educare şi responsabilizare cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje: “Ai colectat, Ai câştigat!”.
Ce urmărește campania
Prin campania „Ai colectat? Ai câştigat!”, EcoRom Ambalaje urmăreşte creşterea interesului pentru colectarea selectivă, astfel încât cantităţi importante de deşeuri de ambalaje să nu mai fie irosite la groapa de gunoi, ci valorificate şi reciclate. Mai multe detalii despre campanie, precum şi informaţii despre colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul www.ColecteazaSelectiv.ro sau pe pagina de Facebook a organizației – http://www.facebook.com/Eco.Rom.Ambalaje.
Cum poți câștiga premii
Vino în perioada 25 iunie – 28 iulie la containerele de colectare selectivă amplasate în oraşul tău și adu minimum 10 deşeuri de ambalaje. Ai șansa de a câștiga premii eco pe loc şi de a intra în tombola pentru Marele Premiu, un autoturism.
Mecanismul de înscriere în tombolă este foarte simplu. Vei primi, de la promoterii colectării selective, pentru fiecare 10 deşeuri de ambalaje, un tichet răzuibil pe care este înscris un cod unic. Pentru a intra în tombola pentru premiul cel mare, ai la dispoziţie două modalităţi: să înscrii codul unic de pe tichet pe site-ul campaniei ColecteazaSelectiv.ro sau să îl trimiți prin SMS la 1899, număr cu tarif normal.
Mai mult! Dacă îți convingi prietenii să colecteze și ei selectiv, ai șanse în plus. Pentru fiecare prieten adus la punctul de colectare (trebuie să vină și el cu 10 ambalaje), primeşti un tichet în plus, având astfel încă o şansă de a câştiga un premiu eco pe loc şi o şansă în plus la tombola pentru câştigarea Marelui Premiu.
Cum se implică bicicliștii în campanie
Începând de mâine, timp de patru sâmbete – 7 iulie, 14 iulie, 21 iulie și 28 iulie – , grupuri formate din 9 bicicliști EcoRom Ambalaje vor pedala timp de 3 ore, între 10:00-13:00 pe trasee prestabilite în Arad, Deva, Mediaș, București (sector 1, sector 2, sector 3, sector 6), Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Tulcea, Târgu Mureș, Zalău, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța și Iași.
N-ai cum să-i ratezi pe bicicliștii EcoRom Ambalaje, că sunt îmbrăcați în culorile punctelor de colectare, galben, albastru și verde. La fel, bicicletele lor sunt și ele colorate. Faza e că dacă te întâlnești cu ei la punctele de colectare ești premiat pe loc. Uite unde te poți intersecta cu bicicliștii colorați:
Traseele pentru fiecare oraș în parte sunt detaliate mai jos
În București:
- sector 1- Bd Ion Mihalache-Bd Banu Manta-Șos Nicolae Titulescu,
- sector 3 – Parcul Unirii, Bulevardul Unirii, Decebal
- sector 6 – Parcul Drumul Taberei, Drumul Taberei
În Iași: Bd Alexandru cel Bun – Str. Sarmisegetuza
În Sfântu Gheorghe: zona Parcului
În Mediaș: Han Greweln, după zid, centru istoric, șoseaua Sibiului, Iuliu Maniu, Gravorilor și Călugăreni
În Brașov: Zona Răcădău (Str. Muncii, Valea Cetății), Centrul Civic
În Târgu Mureș: Aleea Carpați, 7 Nov, Cornisa, Centru, Tudor
În Tulcea: faleza Dunării
În Deva: Bd 22 Decembrie, str Mihai Eminecu, Dorobanți, Dacia, Progresu
În Constanța: Strada Soveja, Bd Tomis, Bd Aurel Vlaicu, Bd Alexandru Lăpușneanu
În Cluj: Hotel Sport – Parc Central – Skate Park Barițiu – Piața Mihai Viteazu – Piața Avram Iancu – Bd Eroilor – Piața Unirii – Bd 21 Decembrie
În Zalău: Bd Mihai Viteazul-Str Gheorghe Doja-Str Astrali, Str Porolisum – Str C Coposu – Str Tudor Vladimirescu
În Arad: Corneliu Coposu
În Târgu Jiu: Zona 8 Mai, Gara, Autogara, Piață
În Bacău: Calea Mărășești.
Concursul Biciclistul.ro
Bun, deci spuneam la începutul articolului că dăm și noi un premiu, pe lângă cele oferite de EcoRom Ambalaje. Tot ce trebuie să faci este să postezi aici un comentariu în care să-mi spui, apropos de colectare selectivă, care este cel mai mare obiect pe care l-ai aruncat și pe care ai fi putut să-l duci la un punct de colectare, dar n-ai făcut-o. Dacă vrei poți să detaliezi și motivele pentru care n-ai făcut-o, dar nu este obligatoriu.
Spre exemplu, eu mi-am schimbat caloriferele, care erau de pe timpul lui Pazvante. Pe timpul lui Ceaușescu caloriferele să făceau din fontă. Sunt super grele, spre 50 kg unul. M-am utilizat și le-am dus la un punct de colectare. Am luat și bani pe ele. Nu le-am schimbat pe toate în același timp și două dintre ele le-am lăsat la ghenă. Evident, au dispărut într-o oră. Au fost alții mai harnici decât mine și le-au dus la punctul de colectare.
Voi cum ați procedat, deci?
Concursul ține începând de la ora publicării articolului, până mâine la ora 12.00. Câștigătorul se va decide prin extragere la sorți.
Buna dimineata,
Mobila pe care o schimbam e mai greu de dus la centre de reciclare daca nu ai o masina mai mare la dispozitie. Eu am schimbat o canapea, am “aranjat” cu niste colectori de fier vechi sa o duca ei (contra cost bineinteles). Nu stiu unde au dus-o, sper ca n-au lasat-o printre blocuri..
Salut! Da, am aruncat un frigider mai vechi la gunoi, si stiu ca nu am scuza, dar era mult prea greu. Nu am masina, pe bicicleta nu puteam sa il duc la centrul de reciclare, care este destul de departe de unde stau. Dar, de atunci, nu am mai aruncat articole mari care pot fi reciclate si l-am rugat pe un prieten sa ma duca la centru sa le duc. Salve!
Cel mai mare obiect pe care l-am aruncat (a se citi l-am lasat prada langa tomberonul blocului) a fost un televizor cu tub si diagonala mare de prin anul 2000. Atunci a fost ultima perioada inaintea aparitiei televizoarelor cu LCD mult mai usoare. Televizorul avea ~40 kg si data fiind scara blocului in spirala sa-l car (ajutat de inca cineva) 3 etaje pana in strada s-a dovedit un efort supraomenesc asa ca am decis ca nu ne mai tineau balamalele sa-l caram 500m pana la cel mai apropiat punct de colectare.
Evident seara nu mai era!