Elena Alexandrescu

Pe Elena Alexandrescu am întâlnit-o prima oară la un antrenament al Trupei lui Fane. Ulterior, am remarcat-o pe la diverse concursuri de alergare la care participam și eu, unde deseori urca pe podium. Anul acesta am tras din greu s-o întrec la Băneasa Race, dar la Băneasa Forest Run n-am putut să alerg în ritmul ei.

Rezultatele Elenei din 2018 sunt de invidiat:

  • Locul 3  cu echipa la Semimaraton Gerar
  • Locul 4 – open – Uniqa Family Run
  • Locul 3 – open – Băneasa Race primavara
  • Locul 1 – open – Băneasa Forest Run primavara
  • Locul 5 – open – Bucharest Half Marathon
  • Locul 2 – open – Maratonul International Brasov
  • Locul 1 – in echipa – NoStress Cross Duathlon Mogosoaia
  • Locul 1 – open – Băneasa Race – septembrie
  • Locul 4 – open – Maratonul Internațional București, unde a obținut record personal la 10 km – 40.28
  • Locul 2 – open – Băneasa Forest Run – noiembrie

I-am pus mai multe întrebări, iar răspunsurile ei se regăsesc în textul de mai jos.


Elena Alexandrescu - foto profil”Mă numesc Elena Alexandrescu, am 38 de ani, lucrez la o multinațională, departament HR, sunt soție și mândră mămică a unei fetițe de patru ani. Îmi place foarte mult să călătoresc.

Am început să alerg în 2011, la îndemnul soțului meu, care este pasionat de alergare și triatlon.

Interesul pentru alergările mai serioase a început după nașterea fetiței mele, deși am alergat chiar și pe perioada sarcinii, până în luna a opta, neavând contraindicații de la medic. Acest lucru m-a ajutat să revin foarte repede la forma anterioară.

Alerg în jur de 70 km pe săptămână, long runs, fartlek, tempo, bucăți și pante. Alte antrenamente complementare alergării nu mai reușesc să fac, din lipsă de timp.

Aș prefera să mă antrenez dimineața, ca să am ziua cât mai liberă, dar din păcate programul nu îmi permite acest lucru, așa că îmi fac majoritatea antrenamentelor seara, când ies de la birou.

Alerg pentru că sunt motivată de dorința de a îmi depăși propriile recorduri, vreau să îmi testez limitele și să văd cât de multe pot reuși.

Proba mea preferată este cea de 10 km. Îmi plac probele scurte, pentru că iubesc viteza și cred că mi se potrivesc foarte bine.

Timp liber am mai mult în weekend-uri, iar atunci încerc să petrec cât mai mult alături de familia mea, să ieșim împreună, să avem activități în aer liber.

Cel mai greu concurs de alergare la care am participat până acum este Cindrel în alergare.  După acel concurs am renunțat să mai particip la acest gen de alergare, pur și simplu nu m-am acomodat, nu a fost pe stilul meu, iar dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât am scos și un timp prost.

Nu pot să spun că urmez un regim alimentar, dar mă feresc de alimente grase, de dulciuri și de sucuri carbogazoase. Nu am preferințe pentru vreun aliment anume, care m-ar ajuta în plus pentru performanța sportivă. În ceea ce privește suplimentele, nu iau altceva în afară de Supradyn și Ginseng.

Cel mai frumos loc în care am alergat până acum a fost la Roma-Ostia, un traseu nu foarte ușor.

Uneori, antrenamentele sunt  mai grele decât concursurile, deoarece acolo mă testez, încerc să îmi forțez limitele, trag de mine mai mult.

Încălțămintea pe care o folosesc e de la Adidas. Am în jur de cinci perechi de pantofi de alergare, printre care Adizero și Takumi.

Dacă ar fi să dau un sfat cuiva, i-aș spun să se antreneze cu un antrenor experimentat, așa va avea un plus față de mulți alți participanți. Ca să ajungi cât mai aproape de nivelul profesioniștilor trebuie să ai antrenamente calculate.”

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds