Sâmbătă am participat la Vama Veche la triatlonul Fără  Asfalt, aflat la a doua ediţie. Anul trecut l-am ratat, dar ce văzusesm din poze îmi plăcuse.

Fără Asfalt este un triatlon atipic, pentru că alergarea se face pe nisip, iar proba de bicicletă pe drum offroad, cu mountain bike-ul.

Anul  acesta organizatorii au inversat şi ordinea clasică a probelor. S-a dat startul cu înot,  s-a continuat cu alergare şi  s-a terminat cu bicicletă.

Am înţeles că în total au fost în jur de 370 de concurenţi, care au luat startul la diversele probe şi categorii de vârstă ale acestei competiţii.

Încă nu s-au afişat rezultatele (acum este luni, 08.43).

Cu o zi înainte

Am ajuns  în satul 2 mai vineri. După ce am despachetat şi ne-am aranjat ne-am dus pe plajă. Afară era soare, frumos, bătea un pic vântul, dar părea vremea perfectă pentru baie, triatlon, concediu (pe care l-am început chiar vineri şi care o să dureze în următoarele două săptămâni).

M-am dus  repede la apă s-o testez. Organizatorii îmi trimiseseră un SMS în care îmi spuneau că apa e cam rece şi că ar fi bine să-mi  iau un costum de neopren pentru înot. Fac o paranteză. Am primit SMS-ul când eram pe drum, aproape de Constanţa. M-am oprit în oraşul de unde a început cariera lui Băsescu, la un magazin Intersport, şi am cumpărat un costum scurt.

Revin. M-am dus repede să testez apa. Când am băgat piciorul în ea am simţit că mă doare inima. Senzaţia nu a fost de frig, ci am simţit efectiv durere, atât de rece era. Eu, sincer, m-am gândit că dacă şi a doua zi apa rămâne la această temperatură se va anula proba de înot şi vom avea duatlonul Fără Asfalt.

Am înţeles, mai târziu că apa avea temperatura de 11 grade, atunci când am testat-o eu, vineri.

Ziua competiţiei

În ziua competiţiei apa era la fel de sloi, cu o idee mai caldă (vreo două grade). Nu ştiu ce făceam dacă nu aveam costum de neopren. Organizatorii au şi scurtat proba de înot. În loc de 750 m tura scurtă a fost de 400 m, iar în loc de  1.500 m, tura lungă a fost de 800 m.

S-a înotat paralel cu ţărmul pentru ca cei care nu rezistau să poată ieşi repede.

Startul s-a dat de pe ţărm,  la aproximativ 30 m de apă. M-am poziţionat spre coada plutonului, pentru că n-am înotat de anul trecut şi pentru că nu vroiam să-i încurc pe cei care erau mai pregătiţi ca mine.

Apa nu mi s-a  părut rece. Intrasem de trei, patru ori înainte  de start şi înotasem. Mă obişnuisem cu ea. În plus, nivelul  de adrenalină era maxim.

Am înotat calm, fără să mă grăbesc.  Mi-am păstrat un ritm de respiraţie acceptabil. Anul trecut, la triatlonul de la Mamaia m-am  tăiat la proba de  înot. Ştiam că pot să trag mai tare la alergare, pentru care m-am tot antrenat în ultimul timp şi la bicicletă, proba pe care o consideram punctul meu forte.

Am ieşit din apă cam pe la jumătatea plutonului. M-am schimbat şi am pornit alergarea.

Ploaia care va veni

Toată noaptea de dinaintea competiţiei  a plouat. Stăteam în  pat, ascultam răpăitul picăturilor şi mă gândeam cu amărăciune ce măcel va fi pe traseul de bicicletă (şi a fost). Proba de alergare s-a făcut pe direcţia Vama  Veche – 2 Mai, dar sus, pe faleză, unde era un drum de ţară, care devenise, în urma ploii, o mocirloagă lipicioasă, care ţi se agăţa de pantofi şi nu te lăsa să alergi.

Am încercat să alerg cât mai mult pe iarbă, dar am avut suficiente locuri în care m-am înnămolit. Proba era cu dus în întors. La întoarcere traseul era pe jos, pe nisip, unde alergarea devenea destul de dificilă.

La alergare am reuşit să recuperez câteva poziţii şi mă aflam în primii  60.

Noroi  la pedale

Proba de bicicletă a fost rupere, cel puţin  în  prima jumătate a traseului, care era în  multe locuri impracticabil. Noroiul era extrem de lipicios şi  se  încărca imediat pe roată. Am fost nevoit să cobor de vreo 30 de ori să curăţ roţile. O perioadă am mers  pe jos, căci era imposibil să pedalezi. De multe ori mi-am cărat bicicleta în cârcă – şi devenise extrem de grea – pentru că în ciuda faptului că mergeam pe lângă ea tot se încărca până la refuz cu noroi.

Am făcut ceva efort şi mi-au  prins bine gelurile Isostar pe care mi le-a dat cu dărnicie Ciprian Bălănescu înaintea cursei, ca de altfel şi pudra Isostar.  Am băut vreo 4 kg de apă şi corpul tot mai cerea.

Traseul avea iniţial 35 km. A fost modificat şi nu ştiu cu cât a fost scurtat, dar întoarcerea s-a făcut pe şosea, că  ne noroisem destul. O parte bună de traseu a fost practicabil şi am reuşit să depăşesc destul  de mulţi concurenţi  acolo. Pe şosea am mai depăşit vreo 10 şi din Limanu până în Vama Veche am mers  cu o viteză medie de 38 km/h.

M-am simţit tare bine când am depăşit un concurent care mergea cu 40  km/h, iar eu am trecut pe lângă el cu viteza  maximă pe care am atins-o la această cursă, de 53,5 km/h.

Am terminat cursa obosit, dar nu epuizat. Pe lista  provizorie se pare că figuram pe locul 21 la general.

Comentarii