Florin Sestacovschi s-a clasat pe locul cinci în cadrul Triathlon Challenge Mamaia 2013, la categoria Elite.

I-am luat un scurt interviu, în care ne-a povestit cum a trăit el această cursă și care au fost greutățile pe care le-a întâmpinat.

Până acum, au răspuns întrebărilor noastre Ciprian Bălănescu (locul 1), Alex  Diaconu (locul 2) și Mihai Baractaru (locul 3).

Florin Sestacovschi - inot - Triathlon Challenge Mamaia 2013
Foto. Dragoș Bărbulescu

Ești mulțumit de rezultat? Ai avut emoții?

Locul cinci obținut, aplauzele primite odată cu urcatul pe scenă, în mod oficial ar trebui să fiu mulțumit. Însă locul cinci nu îți conferă dreptul la podium, iar emoțiile cred că încearcă pe orice participant la o cursă de triatlon, care în cazul meu se risipesc odată cu intrarea în apă.

Cum a fost cursa, în ceea ce privește gradul de dificultate, pe o scară de la 1 la 10?

Cursa a fost intensă și mi-am dorit, ca de fiecare dată, să am o prestație cât mai bună, să-mi îmbunătățesc timpii.

Cât despre gradul de dificultate, în opinia mea nu lungimea probelor fac grea această cursă, ci intesitatea cu care o duci la bun sfârșit. Prin urmare,pe o scară crescătoare a dificultății, mi-aș da 7 la înot, unde merg  în ritmul meu, un 8-8,5 la ciclism, unde a trebuit să mă întrebuințez serios, pentru că am făcut tandem cu bunul meu prieten și modelul meu ca sportiv, Alex  Diaconu. La alergare aș spune 9, pentru că m-am simțit gol, lipsit de  energie.

Ce ți-a plăcut cel mai mult?

Nu mă pot opri asupra  unui singur lucru:

  • Aș vrea să mulțumesc organizatorilor pentru organizarea perfectă a concursului și să le amintesc că aștept un astfel de eveniment și la București;
  • Numărul participanților crește de la an la an, ceea ce mă bucură enorm;
  • Vremea a ținut cu noi, față de anul trecut;
  • Atmosfera;
  • Dacă până la această ediție aveam un triatlonist model – Alex Diaconu, acum am și o triatlonistă favorită – Ana Enciu, pe care țin să o felicit pentru podiumul obținut și să-i urez succes în continuare.

Care au fost cele mai dificile momente?

Am avut un singur moment dificil, în timpul ultimei probe, când după patru kilometri am realizat că nu mai pot să duc un ritm susținut și să-mi apăr avantajul față de Mihai Baractaru, avansul scăzând vizibil. Am conștientizat că nu am arme să pot apăra locul trei.

În medie, câte ore pe săptămână te antrenezi pentru fiecare dintre probe?

Mi-ar fi plăcut să îți pot oferi un răspuns concret la această întrebare, dar din păcate nu pot avea un program bine definit. Însă, în mare, la alergare cam 2-3 ore pe săptămână, la înot 3-4 ore, iar la ciclism 5-6 ore. Ciclismul este pentru mine atât o modalitate de relaxare, cât și de antrenament.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.