Fumezi?

Fumezi? Te întreb mai întâi pe tine, biciclistule, biciclisto. Eu am făcut sport de performanţă şi, spre deosebire de nea Piţi care-şi lasă jucătorii să mai tragă câte un fum, antrenorul meu dădea afară orice sportiv pe care îl  prindea cu ţigara în gură. Domnule, îl dădea afară!

Am trecut prin multe etape. Mai întâi, am făcut sport, fără să fi fumat vreodată. După aceea, am făcut şi sport, am şi fumat. Următoara etapă a fost fumatul exclusiv, după care m-am lăsat, după care m-am apucat din nou de sport, etapă în care mă aflu în prezent.

Cea mai nasoală etapă a fost cea în care fumam şi făceam sport. Oboseam extrem de repede, aveam dureri de cap groaznice la sfârşitul zilei, îmi hârâia pieptul  ca naiba când mă culcam, nu puteam să respir, mă sufocam, eram ca un peşte fără apă.

Îţi spun eu, îţi faci mai mult rău decât bine dacă bicicleşti şi fumezi în acelaşi timp. Arderile alea care se fac în urma efortului sunt abătute negativ de fumat. Mai bine te laşi e fumat. Dacă nu poţi, lasă bicicleta.

Ideea postului mi-a venit citind articolul lui Vlad Petreanu, care vrea să se lase de fumat, dar nu aşa oricum, ci înconjurat de prieteni.

I-o fi mai uşor aşa, împins de la spate.  Însă, ca unul care s-a lăsat de fumat, îmi permit să-i spun lui Vlad că această renunţare trebuie să fie individuală. Numai tu poţi simţi, analiza şi supune voinţei stările prin care treci în tot procesul renunţării.