Sâmbătă seară am participat la Gala Triatlonului Românesc, ce a avut loc la Comitetul Olimpic Român, un eveniment pompos în denumire, sărac în execuție. Nu vreau să fiu lipsit de respect, dar vreo două ore am asistat la premierea a 90% dintre paticipanți; prea multe diplome și cupe pentru gustul meu, nici nu mai știi pe cine să admiri cu așa inflație de ”cei mai buni”.
Am reținut că Ciprian Bălănescu a câștigat cele mai multe titluri de campion național, parcă șase, că Antoanela Manac a fost declarată triatlonistul anului și că Filip Grigorescu a fost considerat antrenorul anului, în virtutea faptului că o antrenează pe Antoanela. Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi acordat aceeași distincție, de antrenor al anului, și lui Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului românesc, care o antreneazpă pe domnişoara Manac la înot.
Să mă gândesc ce premii s-au mai dat.
Ah, da, a fost premiat clubul BSC, cu cei mai mulţi medaliaţi în sezonul 2017.
Și mi-a rămas în minte și premiul acordat pentru cea mai bună triatlonistă a anului, la amatori, acordat actriței Daniela Torok. Răzvan Staicu a primit același premiu, la masculin.
M-ar fi interesat să aflu noutăți și informații legate de federație, despre ce programe vor fi derulate în 2018, care este strategia etc. Peter Klosz, el presidente, a avut câteva slide-uri prin care a trecut mai rapid ca Flash. A spus pe repede înainte că bugetul federației a crescut, că au fost parcă vreo 8.000 de triatloniști finisheri la concursurile din 2017 (ceva similar a fost și în 2016) și că viața este frumoasă.
Am înțeles că singura strategie a Federației Române de Triatlon pentru următorii doi, trei ani este s-o califice pe Antoanela Manac la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Ce concursuri avem în 2018
Dată | Concurs | Tip circuit |
---|---|---|
28.01.2018 | Campionatul Mondial de Wintertriathlon | |
25.03.2018 | Pegas Duatlon Buftea | |
02.06.2018 | Fără Asfalt la Mare | CTS |
09.06.2018 | XMan Oradea - Campionatul Național de Fulldistance | HTS |
10.06.2018 | Pegas Triathlon Buftea | RTS |
16.06.2018 | Campionatul Național de Supersprint - Snagov | |
17.06.2018 | NoStress Callatis | RTS |
23.06.2018 | Titans Triathlon | FTS |
24.06.2018 | Cupa Europeană de Juniori - București | |
30.06.2018 | Haromszek Triatlon | CTS |
08.07.2018 | Xsalt Sf. Ana | CTS |
14.07.2018 | Colibița Triathlon | CTS RTS |
22.07.2018 | Campionatul Național Olimpic | RTS |
29.07.2018 | Fără Asfalt la Munte | CTS |
29.07.2018 | Triatlon Tarnița | CTS |
04.08.2018 | XTerra România Mureș | CTS |
12.08.2018 | Campionatul Național de Duatlon - București | |
25.08.2018 | Triathlon Beliș | RTS HTS |
26.08.2018 | Cupa Europeană de Juniori - Tulcea | |
08.09.2018 | Transfier | RTS HTS |
14.09.2018 | TriChallenge Mamaia | RTS HTS |
13.10.2018 | Cross Duathlon Bistrița |
Comentarii