Duminică m-am echipat în haiduc și m-am prezentat la ultimul concurs de mountain bike din 2015, organizat de Riders Club în pădurea Surlari, la aproximativ 30 km de București, la marginea localității Moara Vlăsiei.

Au fost peste 1.200 de haiduci și domnițe care au luat startul în cadrul acestui concurs, organizat într-un moment trist. Alexandru Georgescu, membru al Brigăzii de Voluntari, s-a aflat în cubul Colectiv în teribila noapte în care au murit atâția tineri nevinovați. Din păcate, Alexandru a murit. Pentru familia lui, dar și pentru familiile a încă patru tineri din Brigada de Voluntari, care au fost și ei în Colectiv, organizatorii au decis să doneze profitul obținut în urma acestui concurs.

Am fost impresionant de momentul de reculegere care s-a ținut înaintea startului, o liniște tristă, în care se mai auzeau doar vântul umed de toamnă și foșnetul frunzelor.

Cum a fost concursul

Teoretic, aveam de pedalat 32 km, au fost doar 28. Traseul a fost cotat cu un grad de dificultate de 3 din 5, eu îi dau 4 din 5. Mi s-a părut foarte tehnic, întortocheat, cu multe provocări.

Mi-a fost greu pe malul lacului, pe o potecă super îngustă, unde a trebuit să fac slalom foarte strâns printre copaci. Acolo am și luat o căzătură. Am concurat pe o bicicletă cu roți de 29, ar fi fost mai potrivit un alt tip de bicicletă cu roți de 26, cel mult de 27,5. Am agățat cu ghidonul trunchiul unui copac și am căzut ca tolomacul la o viteză de 0,0001 km/h. Și fix când mergi mai încet, tocmai atunci te lovești mai tare. M-am lovit sec la genunchiul stâng și am continuat cursa cu o durere surdă care m-a jenat până la sfârșit.

M-am simțit neputincios și pe lungile porțiuni vălurite. Drumul părea săpat recent, de parcă s-ar fi băgat pe-acolo plugul, iar nivelarea s-ar fi făcut cu un ATV, sumar. Îți clănțăneau dinții în gură pe acele porțiuni, care te împiedicau să prinzi viteză și te secătuiau de energie.

Problematice au fost și potecile de pământ bătătorit, dar umed. Erau groaznice, te afundai în ele ca într-o mare de plastilină, ți se reducea viteza cel puțin la jumătate. Cu cât de afundai mai adânc, cu atât mai greu îți era să pedalezi. Nu știu cum a fost pentru alții, dar 95 kg ale mele, plus cele 20 și ceva pe care le are bicicleta m-au îngropat pe acele porțiuni.

Pentru că terenul a fost foarte variat, n-am putut să dezvolt o viteză prea mare. Per total am avut 18.50 km/h. Am uitat să spun de porțiunile cu pietriș, unde era o adevărată performanță să-ți păstrezi echilibrul.

Am depășit și am fost depășit. Am fost nevoit să mă opresc de două ori, în afara căzăturii, când mi-a căzut lanțul și pe o urcare, când mi s-a blocat și n-am vrut să risc ruperea lui. De fiecare dată când mă opream eram depășit rapid de mici grupuri.

Viteză reușeai să prinzi doar pe covorul de frunze, dar pe-acolo era și mai periculos, pentru că puteai aluneca când te așteptai mai puțin și nu știai ce se ascunde dedesubt.

Am terminat cursa după 1h și 30 minute, la 15 minute distanță de cel care a câștigat locul 1 la categoria mea.