Asociația TrăiescSănătos.org va invită duminică, 13 decembrie, la a 4-a ediție a evenimentului de alergare pentru amatori Băneasa Trail Run 2015, powered by Băneasa Shopping City și sponsorizat de INTERSPORT. După ce anul trecut, în cadrul Băneasa Trail Run, toate cele 700 de locuri au fost ocupate, anul acesta, Asociația Trăiesc Sănătos a mărit numărul de locuri disponibile la 1.000. Se aleargă pe tradiționalul traseu de 10,5 km, precum și pe mai noul traseu de 21 de km, realizat în premieră anul trecut de echipa Băneasa Trail Run. Ambele trasee îndeamnă alergătorii să descopere alergarea într-un peisaj de poveste, în natură.

afis-BTR-2015

„Pentru al patrulea an consecutiv, încurajăm alergătorii să descopere plăcerea de a alerga în natură, în pădure, și de a-și menține forma fizică. Sperăm ca prin acțiunea Băneasa Trail Run să ducem mai departe mesajul Asociației noastre, și anume, acela de a promova sportul ca activitate normală în viața fiecăruia dintre noi”, a declarat Vlad Mihalache, președintele Asociației Trăiesc Sănătos.

“Băneasa Trail Run este, în primul rând, un eveniment de suflet pentru Running Media, este primul eveniment sportiv în a cărui organizare ne-am implicat, un proiect care a crescut frumos de la an la an și care își merită renumele de „Sărbătoarea Alergătorilor”, a declarat Theodor Manolache, Partener al Running Media Consulting.

„Băneasa Shopping City susține cea de-a 4-a ediție a Băneasa Trail Run. Băneasa Shopping City devine The City of Good Life prin diversitatea și calitatea magazinelor, a serviciilor oferite, dar mai ales, prin susținerea activă a membrilor comunității în reinventarea și redefinirea stilului personal. Acest lucru înseamnă implicit și sustinerea unui stil de viață sănătos, din care sportul și activitățile în aer liber nu pot lipsi”  a declarat Alexandru Bogdan, Marketing Director al Băneasa Shopping City.

Fiecare cursă, atât cea de 21 km, cât și cea de 10,5 km, va avea start separat și va fi dat din parcarea restaurantului Casa Albă, pădurea Băneasa (zona de nord a Bucureștiului, lângă Academia de Poliție). Astfel, cursa de 21 de km va lua startul la ora 10:30, iar participanții înscriși la cursa de 10,5 km vor porni în alergare la ora 11:00.

Kitul de concurs va conține un produs special pentru alergare, cana filtrantă Aqua Optima, bidon de hidratare și baton energizant de la PowerBar, numărul de concurs personalizat, cip de unică folosință și alte surprize. La finalul cursei, toată lumea este invitată la masă, unde vom sta la povești și vom premia câștigătorii.

kit_concurs Baneasa Trail Run

Și anul acesta, Băneasa Trail Run organizează antrenamente oficiale, care se vor desfășura între 25 octombrie și 29 noiembrie. Alergările vor avea loc pe traseul de 10,5 km și vor avea ca scop familiarizarea alergătorilor cu traseul.

Pentru mai multe detalii despre cursă, kit de participare și premii, puse la dispoziție de către organizator și de sponsori, accesați www.baneasatrailrun.ro și paginile de Facebook: https://www.facebook.com/BaneasaTrailRun https://www.facebook.com/traiescsanatos.org.

Powered by: Băneasa Shopping City

Sponsor: Intersport

Parteneri: Ciuc Natur Radler, Borsec, Carrefour, Aqua Optima, Polar, PowerBar, Barilla, Casa Alba

Parteneri media: Radio 21, Europa FM, Preda Publishing, Asociația Bucharest Running Club

Parteneri tehnici: Running Media, Smart Atletic, Netopia mobilPay, 42km.ro

Despre Asociația Trăiesc Sănătos:

Trăiesc Sănătos este o asociație fondată în martie 2011, care promovează sportul ca activitate regulată și militează pentru o viață sănătoasă. Asociația TS organizează activități care stimulează interesul pentru practicarea exercițiilor fizice în rândul copiilor, tinerilor și adulților și folosește sportul ca pârghie pentru interacțiunea socială și pentru încurajarea tinerilor sportivi de performanță.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.