Andrei Rosu termina Double Ironman Florida

Andrei Roșu a devenit primul român care a terminat o competiție de ultratriatlon, Double Iron, care a constat în parcurgerea a 7,6 km înot, 360 km pe bicicletă și 84 km alergare.

Sună destul de sec cifrele astea, nu? Mie mi se pare incredibil ce a reușit Andrei. Vorba lui Badea, “așa ceva…!”.

I-am trimis lui Andrei Roșu câteva întrebări, după ce a terminat competiția, la care mi-a răspuns chiar înainte de festivitatea de premiere. Ghiciți ce urmează: Triple Ironman!!!!!

Care dintre probe ți s-a părut cea mai grea?
Bicicleta. Nu am mai stat în viața mea atâtea ore pe o șa :)))

Ai avut vreun moment de slăbiciune (sufletească) sau ai fost sigur 100%, tot timpul, că vei reuși să termini concursul în timp util?
Ultimele 12 ore la biciclet[ au fost într-o beznă totală, pe un circuit de 11 km, în pustiu, printre animale sălbatice de toate felurile (inclusiv șerpi și porci mistreți), la o temperatură de 7-8 grade (una dintre cele mai reci din istoria recentă a zonei) și vânt…foarte mult vânt!! În aceste condiții, m-am întrebat de vreo 10-20 de ori dacă o să termin în timp util proba de bicicletă sau, de fapt, dacă o să termin.

Dar am încercat să rămân într-o zonă pozitivă, să mă gândesc la copiii mei, la lucruri drăguțe și…a fost ok 🙂

Ce și cât ai mâncat de-a lungul acestui concurs?
Obiectivele mele la capitolul nutri’ie (și, mai ales, hidratare) au fost de a termina cu același număr de kilograme, de a avea în permanență un stomac (și un corp) alcalin, fără dureri și să suplinesc în permanență pierderea de apă și săruri din organism.

Asta a însemnat 12-13 litri de apă (amestecată cu electroliți + isotonic + alcalinizatoare + antioxidanți), geluri și batoane energizante, cu conținut mare de zaharuri, care să mă ajute să metabolizez grăsimile din corp și să le transform în energie (grăsimea furnizează cele mai multe calorii – 8 kcal, comparativ cu proteinele și carbohidrații – 3-5 kcal).

Am mai consumat și ceva hrană solidă, în special lămâi și portocale. În partea a doua a cursei, organismul a început să ceară și ceva grăsimi, așa că am mâncat lucruri pe care le mănânc rar, gen brânză tartinabilă, hot dog vegetal etc.
Ce urmează acum? Ai scris pe blog de un concurs în octombrie. Despre ce este vorba?
De fapt, este în noiembrie (20-23). Îmi doresc mult să termin un triplu iron și am fost primit la finala campionatului mondial din Mexic (Monterey) –  http://www.multisport.com.mx/deca13/.

Este o onoare pentru mine, pentru că acceptă doar cinci concurenți, în baza CV-ului lor., Poate părea ciudat, dar mă aștept să fie mai ușor decât Double-ul, cel puțin din punct de vedere al monotoniei, pentru că voi face câte un Ironman pe zi, deci nu voi mai “lega” ca la Double.

Ce sfat ai pentru cei care încă n-au fost la niciun concurs de triatlon, dar cochetează cu această idee? Ce ar trebui să-i motiveze?
Ca în orice situație din viață, trebuie să încercăm lucruri noi. Asta aduce experiențe noi, întâlniri cu oameni noi, ne dezvoltăm, ne lărgim viziunea. Cât despre triatlon…este o experiență minunată și, dacă ai încercat-o o dată, nu cred că te poți opri :))

Comentarii

Cumpără de pe eMAG.ro și Biciclistul.ro primește un comision.