Săptămâna trecută am avut primul interviu pentru acest blog, cu Yorgos Ioannidis, directorul executiv al Romtelecom.
La cei 60 de ani ai săi, Ioannidis are condiţie fizică demnă de invidiat.
M-a impresionat, în primul rând, că a terminat Prima Evadare, pe care am parcurs-o şi eu şi care mi s-a părut una dintre cele mai grele probe fizice pe care le-am parcurs în viaţa mea. Mai apoi, recent adică, Ioannidis a participat la Saint Ana Lake Exterra Triathlon, înot (700 m), bicicletă (23 km) şi alergare (6,3 km). A terminat şi această competiţie, ba chiar a primit o medalie pentru cel mai în vârstă participant, medalie pe care o ţine în biroul său, într-o vitrină.
M-am întrebat, prin urmare, ce-l mână pe acest omuleţ simpatic, CEO al uneia dintre cele mai mari companii din România, să participe la astfel de competiţii şi să se încăpăţâneze, la vârsta lui, să le ducă la bun sfârşit.
Am avut o discuţie plăcută, de aproximativ o oră, în care am aflat despre cum a învăţat Ioannidis să meargă pe bicicletă, amintirile din copilărie legate de bicicletă, ce fel de ciclist este, care este legătura între business-ul pe care-l conduce şi sporturile pe care le practică, dar şi multe altele, pe care vă invit să le vizionaţi în episodul acesta, dar şi în următoarele (cred) două momente din discuţia noastră.
Episodul 1
În care este vorba despre o verişoară şi PRIMA bicicletă
Imaginaţi-vi-l pe Ioannidis la opt ani. Daţi barba jos, întindeţi ridurile, lăsaţi ochii, probabil şi atunci la fel de veseli, mai îndreptaţi puţin spatele, adăugaţi şi nişte păr, daţi ochelarii jos.
Micul Ioannidis era tare invidios pe verişoara lui care avea o bicicletă Miel. Aşa cum se vede şi în poza de mai sus, Miel este o bicicletă pentru domnişoare, elegantă, şic. Ioannidis nu ţinea cont de modă 🙂 şi ar fi dat orice să se plimbe şi el cu bicicleta, chiar dacă nu ştia s-o conducă şi chiar dacă trebuia s-o convingă pe verişoara lui că merită o încercare.
Tânăra a încercat să-i explice că bicicleta nu-i de el, că-i prea mare, că va cădea cu ea.
El, nu şi nu. A insistat. A plâns. Până la urma a convins-o. A învăţat să meargă pe bicicleta verişoarei şi vă las să-l urmăriţi chiar pe el cum povesteşte momentul.
M-a impresionat zâmbetul care i-a luminat faţa când a evocat amintirile. S-a văzut că şi-a amintit cu plăcere, că o parte din entuziasmul copilului de atunci, care învăţa să meargă pe bicicletă şi care era fericit şi lipsit de îngrădiri, s-a reinstalat în prezentul Ioannidis.
