În acest moment sunt 37 de concurenți înscriși și confirmați la TriChallenge Hero, concursul la care voi debuta pe distanța Half Ironman și pentru care mă pregătesc în mod special încă din luna decembrie 2017.

M-am gândit să țin un jurnal de antrenament, atât pentru mine, să-mi sintetizez și să-mi pun în ordine antrenamentele, gândurile și senzațiile, cât și pentru cei ca mine, care se gândesc să atace această distanță (1,9 km înot, 90 km ciclism și 21 km alergare), care sunt amatori și care au nevoie de curaj, idei sau exemple.

Am intrat deja în săptămâna a cincea de antrenamente. Mă antrenez după un plan personalizat, pe care-l primesc săptămânal și care este conceput de către Flabio Carmona, antrenor coordonator în cadrul Seven Sport Club, în funcție de feedback-ul meu.

Majoritatea celor care citesc acest blog au auzit fără doar și poate de Flabio Carmona, dar celor care le este străin numele le spun atât: omul a fost antrenor al lotului național de triatlon al Cubei. Puteți afla mai multe despre el aici sau aici.

Flabio m-a luat ușor pentru că eu sunt greu. În prezent am 104 kg și gâfâi la cel mai mic efort fizic. Plec de la zero, dar nu este panică, voi avea de concurat în septembrie 2018, mai este deci timp să scap de kilogramele în plus.

Cum sunt antrenamentele

Deocamdată antrenamentele sunt ușoare, nu am de ce să mă plâng. Până acum, alergările au fost făcute exclusiv în funcție de ritmul cardiac. Am alergat doar în zona 2, cu un puls mediu pe la 135/137  de bătăi pe minut, adică pe la 7.30min/km. E un ritm încet, dar nu neapărat și ușor. Timpul trece mult mai greu la viteza asta, e plictisitor, dar și obositor. Este ca și cum aș fi încălzit la bain-marie, efortul nu-i brusc, nici intens, sunt perpelit cu încetișorul.

La antrenamentele de bicicletă mi-a fost cel mai greu până acum. În primul rând, mi-a fost și îmi este greu să mă obișnuiesc să pedalez în casă, cu fața la un perete. În al doilea rând, mi se pare mai greu pe home trainer decât pe șosea, atât din punct de vedere motivațional, cât și din punct de vedere al efortului depus.

Bicicleta stă fixă pe home trainer, mișcările nu sunt fluide, ci mai degrabă  rigide. Dacă te ridici în picioare, ghidonul e tot acolo, fixat, imobil, nu există balans stânga/dreapta.

Pe bicicletă îmi greu să ajung în zona 2, îmi crește mult mai greu pulsul cardiac când dau la pedale. Mi s-a părut dificil să păstrez o cadență ridicată  timp de două ore, ca să rămân în zona 2. La puls de 130 transpir ca porcul, ca la saună. Trebuie să mă pun lângă un geam, pe care să-l țin deschis, altfel simt că mă sufoc.

La bicicletă mi s-au părut interesante antrenamentele tehnice. Spre exemplu, am avut de pedalat cu un singur picior, pe rând, câte un minut, după care trei cu ambele, și-am ținut-o așa 30 de minute.

Sau am avut de pedalat două minute în picioare, trei din șa.

Mi s-a părut provocator și pedalatul în funcție de cadență (rpm), un minut la 80, unul la 90 și unul la 100. N-aș fi reușit fără un prosop lângă mine și fără să beau doi litri de apă 🙂

În săptămâna a cincea voi intra și pe teritoriul zonei 3, pentru că voi avea un antrenament în care va trebui să alternez între Z2 și Z3.

Voi încerca să scriu săptămânal în acest jurnal, dacă aveți întrebări sau sugestii ele sunt binevenite.