Am cam lipsit de la antrenamentele de înot în ultimul timp, ba am fost plecat, ba n-am putut să mă trezesc dimineaţa, şi m-am resimţit din plin azi când, în sfârşit, m-am prezentat la datorie la bazinul Dinamo. Am tras greu de braţe, am gâfâit la fiecare exerciţiu, mi-am pierdut respiraţia, totul s-a derulat parcă cu încetinitorul.
La înot se simte imediat pauza şi chiar n-ai ce-i face. Mai mult, nu mi-am pierdut doar forţa şi rezistenţa, ci şi fărâma de tehnică pe care o dobândisem. Azi am fost de-a dreptul frustrat pentru incapacitatea de a pune în practică ce mi-a spus antrenorul. Spre exemplu, aveam de făcut 400 de metri craul, 50 de metri cu respiraţie la cinci braţe, 50 de metri cu respiraţie la două braţe. Am plecat prea tare, din dorinţa de a mişca rapid braţele şi de a putea să respir la cinci vâsliri. M-am tăiat după 50 de metri, am tras prea tare cu braţele prin apă şi mi s-a dus repede avântul. Am devenit prăbuşirea.
Un alt moment dificil: azi am crezut că o să mor, pur şi simplu. Aveam de făcut bras şi picioare fluture. La marginea bazinului se afla un începător, care nu ştia să înoate şi care trebuia să facă picioare craul ţinându-se cu mâinile de mal. Chiar când treceam eu prin dreptul lui l-a apucat ambiţia şi a început să dea din picioare ca un posedat, chiar în timpul în care eu scoteam capul din apă şi trăgeam aer în piept cu nesaţ. Au urmat momente de groază şi teroare, cred că mi-a intrat o cană întreagă de apă direct în plămâni. Nu mai puteam respira, nu puteam nici tuşi, eram un spectacol. Mi s-a întors stomacul pe dos şi am înotat cu teamă restul antrenamentului.
