Tot în 2 Mai sunt  🙂

Ieri m-am întâlnit din nou cu Nicolescu,  fostul vicecampion naţional la înot spate. S-a întâmplat de dimineaţă, la prima oră.

A intrat în apă şi mi-a arătat câteva mişcări din stilul de înot pe care mi l-a recomandat pentru proba de triatlon. I-a luat mult să se obişnuiască cu apa, vreo jumătate de oră.

Mi-a arătat cum înoată.  Am rămas  mut. După câteva mişcări de braţe  aproape că-l pierdusem din vedere. Naturaleţea şi uşurinţa cu care înainte prin apă m-au fermecat. Şi farrmecul a rămas viu când, după ce a ieşit din mare, a continuat să-mi  povestească despre înot, despre apă, despre râuri repezi contra  cărora  înota, despre soţia sa pe care a învăţat-o să înoate la 25 de ani.

Pe oriunde ar fi luat-o  ajungea invariabil la acelaşi subiect: înotul.

Am fost curios ce a făcut în viaţă,  din ce şi-a  câştigat pâinea. Am aflat că a fost medic veterinar şi că în Turnul Măgurele era cam singurul medic care se încumeta să facă cezariene la animale.

A rămas că ne întâlnim şi după-amiază, dar n-a  mai apărut.  Am rămas cu un  aer de melancolie, pentru că mi se părea că-l cunosc pe om de-o viaţă şi pentru că mi-a dat senzaţia  că, măcar şi timp de câteva minute, am avut un antrenor la înot.

nicolescu_1

nicolescu_2

Comentarii