28 iunie 2001

Toată noaptea a plouat, dar datorită calităţii materialului din care am făcut cortul exterior nu m-a afectat.

Mă trezesc la 5:45 şi când deschid fermoarul uşii, văd un tip ce fumează o ţigară, paznic după îmbrăcăminte, stând în drum şi privind nedumerit construcţia apărută. Îl salut şi încep să strâng cortul. Când se lămureşte, pleacă.

Foarte aproape de ieşirea spre Gottingen pornesc vijelios, indiferent la cerul înnorat de deasupra. După nici 20 de minute, într-o intersecţie, o tânără femeie la volanul unei maşini, îmi cedează trecerea (eu am prioritate, dar ar fi avut timp berechet să treacă), iar când trec prin dreptul ei îmi zâmbeşte. Un zâmbet cald – şi ochii îi zâmbesc. Mă depăşeşte apoi privindu-mă în oglinda retrovizoare. Îi fac cu mâna şi răspunde cu un gest asemănător. Şi pe aici oamenii au probleme şi, chiar dacă nu au, s-au obişnuit să fie indiferenţi la tot ce este în jurul lor, astfel încât e o surpriză plăcută să-i vezi zâmbind cu adevărat.

Merg kilometri buni apoi şi găsesc un lac din care se dragase pietriş, astfel încât chiar şi la mal este adânc. Fac o baie fără să-mi scot colanţii (extraordinar material) şi plec cu ei uzi, dar se usucă pe mine.

Mă încurc în drumuri, pentru că pe cele trecute pe hartă nu au voie biciclete.

Găsesc un loc de campare în care aproape că nu intră cuiele, dar la numai 35 km de Hanovra.

Este 23:15.

….

Sunt în Gottingen în drum spre Hanovra, sau Hanower, cum se scrie pe aici. Eu sunt ok, bicicleta este ok, totul este ok. Să dea Domnul să fiţi şi voi ok.

Cât despre libertate:

Sunt liber. Sunt legat de drum aşa cum mi-e trupul legat de pământul ăsta, dar pentru suflet, drumul este doar aerul ce susţine aripa. Aş vrea să vă fac părtaşi la bucuria libertăţii mele şi să vă dărui macii de pe marginea drumului, dar nu vă pot dărui ceea ce vă aparţine deja.

Libertatea este a voastră. Depinde doar de voi să aveţi curajul să o trăiţi, indiferent câte sacrificii cere. Bucuria de a vedea zâmbetul unui om cu care n-ai altă legătură decât că respiraţi acelaşi aer, dar care zâmbeşte pentru că te vede, şi fluturarea unei mâini, ca un fâlfâit de aripă, nu se pot exprima în cuvinte.

Spunea cineva dintre voi să fac multe poze. Fac, dar oricum vor fi anoste în comparaţie cu realitatea. În fotografii ies clădirile, statuile, câteodată peisajele. Nu şi zborul unui şoim, sau fuga unei vulpi peste câmp, sau moliciunea ierbii udă de rouă sub tălpile goale. Acestea trebuiesc trăite, doar sufletul le poate imortaliza. Şi cum pui sufletul pe hârtie?

Vă doresc să aveţi parte de libertate şi linişte în suflet.

Sursa foto

Comentarii