13 iunie 2001

Trec prin Linz, mă fâţâi o vreme prin centru unde sunt amenajate table de şah direct în textura trotuarului, jucătorii folosind nişte piese ce le ajung până la şold, privesc Dunărea de la înălţimea podului ce o traversează şi plec mai departe.

Trec de Wells, mai pedalez nişte kilometri şi mă opresc într-o pădurice, montându-mi cortul într-un mic luminiş, suficient de departe de şosea pentru a nu fi văzut.

A fost o zi lungă, cu viteze extreme: între 9 şi 56 km / oră. Am avut senzaţia de câteva ori că s-au tocit saboţii frânei şi a ajuns metalul pe jantă, aşa scârţâiau. Nişte pante extraordinare. Urcam de-mi ieşeau ochii, dar şi la vale…

♣

Am plecat din Viena şi am dormit undeva într-o pădure pe lângă Melk. Acum sunt în Wells, dar cred că mai fac vreo 20 km în seara asta.

Ce au ei? Au drumuri foarte bune. La noi abia acum încep să se facă.

Ce nu au ei? Nu au, ca la noi, fântâni pe marginea drumului, care să te îmbie să scoţi o găleată de apă, să-ţi speli mâinile şi faţa de praful şi căldura drumului, iar apoi să iei cana pusă special acolo şi să-ţi astâmperi setea.

Ce avem noi? Avem nuci pe marginea drumului şi pomi ale căror ramuri ies din curţi peste garduri, şi te poţi opri să iei o nucă, o pară, un măr, fără să te întrebe nimeni nimic, eventual chiar să te invite: “mai luaţi!”.

Ce au ei? Au plantaţi pe lângă şosea cireşi ale căror ramuri sunt tunse la cel puţin trei metri de pământ. Sunt coapte cireşele, căzute pe jos, dar din pom nu poţi să culegi nici una. Şi am văzut copii ieşind de la scoală, gălăgioşi ca toţi copiii, călcând peste cireşele căzute pe jos. Dacă vroiau, părinţii le cumpărau din supermarket; nu ştiau bucuria de a mânca o fructă culeasă direct de ei şi pe cea de a-şi atârna cercei de cireşe la urechi.

Să dea Dumnezeu să ne facem drumuri ca la ei, dar să păstrăm obrajii murdari de cireşe ai copiilor, să ne păstrăm realitatea mărului de lângă drum din care se poate lua fără sfială, şi să ne păstrăm îngrijite fântânile… sufletelor…

Am fost în Linz acum câteva ore într-o catedrală imensă. Minunată lucrare făcută de Om ca dovadă a inteligenţei şi iscusinţei mâinilor lui. Era impunătoare, dar totuşi piatră rece. Dumnezeu are nevoie doar de căldura sufletelor noastre…