Ca de obicei, Ciprian Bălănescu, campionul României de triatlon în 2011 (dar și în alți ani), a plecat tare, după ce s-a dat startul semimaratonului Brașov.
Dar tare am plecat și eu. Și am ținut pasul cu el. Eram chiar în spatele lui, îmi simțea răsuflarea în ceafă. Ciprian tot întorcea capul și de fiecare dată mă vedea pe mine. La un moment dat, pentru că nu simțeam niciun fel de oboseală, m-am hotărât să-i curm chinurile.
Am mărit ritmul și am trecut ușor pe lângă el. L-am auzit fornăind și mi-am imaginat mirarea de pe chipul lui, la gândul că-l întrece un malac de 95 de kg. În scurt timp l-am pierdut din vedere și m-am trezit singur. Nu se auzeau decât pașii mei și vântul. Era un sentiment plăcut.
Dacă nu v-ați prins încă, v-am povestit un vis :). Când m-am trezit, cu o ușoară senzație de euforie, ghipsul era la locul lui.
