Concursul de mountain bike “La Broaște”, organizat de Riders Club, se amână din cauza ploilor care au căzut în ultimele două zile și care au făcut ca traseul să fie foarte greu de parcurs.
“În condițiile în care peste 1.000 de rideri și-au anunțat prezența la start, iar vremea este în continuare instabilă, practicabilitatea traseului este compromisă. Deși echipa tehnică a făcut în ultimele zile lucrări de amenajare suplimentare, pentru a putea devina fluxul de cicliști către zone mai puțin afectate de noroi, în acest moment, chiar și acestea sunt foarte greu de parcurs pe bicicletă”, au anunțat organizatorii.
Mai multe detalii despre reprogramare.
Cred că Riders Club a luat în considerare și valul de critici care au apărut după Prima Evadare, cel mai noroios concurs la care am participat vreodată. Și mai cred că Riders Club își va câștiga mulți simpatizanți datorită acestei măsuri, prin care protejează toți participanții, mari și mici, cu abilități și echipamente diferite.
Ne vom vedea într-o zi mai însorită!