Foto: Radu Cristi

S-a umplut Strava de activități sportive sâmbăta asta, care aveau în denumire Seciu, Road Grand Tour, RGT Seciu sau Drumul Vinului, asta pentru că a avut loc ultimul concurs de ciclism șosea din 2020, să-i dea Dumnezeu sănătate și forță lui Alex Ciocan și echipei sale, pentru că ne-au oferit ocazia să concurăm în plină criză pandemică, când și un simplu strănut sperie oamenii aflați pe o rază de 10 km pătrați.

Pentru mine era prima participare la Seciu, motiv pentru care m-am înscris la cursa scurtă, care a însemnat 62 km cu aproximativ 880 de metri de urcat în total.

Citisem articolele lui Bogdan Popescu, cel în care a povestit cursa de anul trecut și cel în care ne-a oferit câteva ponturi despre cum trebuie abordată o cursă de ciclism pentru amatori și eram pregătit sufletește pentru ce avea să urmeze după start. 

Știam că voi avea de parcurs de trei ori câte o buclă de aproximativ 20 km și de fiecare dată va trebui să mă lupt cu Monstrul care trăiește lângă Crama Seciu, adică o cățărare lungă de aproape 3 km, cu o pantă medie de circa 6%. Sună easy, dar urcarea este neregulată, sunt câteva locuri cu pante de două cifre, urmate de porțiuni mai ușoare și chiar o scurtă coborâre, iar la final, cireașa de pe tort, 200-300m cu o pantă medie spre 10%, care îți pun capac, mai ales dacă ai tras la maximum până acolo.

Venisem cu planul făcut de acasă, așa cum mă învățase Bogdan, să stau cât de mult pot la plasă în pluton sau într-un grup puternic, care să mă tragă și sub protecția căruia să mă odihnesc până la urcare, unde fiecare trăgea pentru el.

Startul s-a dat din șosea, fără avertisment și fără vreo ceremonie, în momentul în care plutonul s-a pus în mișcare, pur și simplu. Eram cu ochii pe Bogdan, reperul meu de înțelepciune ciclistică, am încercat să fiu cât mai aproape de el. 

Primul tur a fost un coșmar. Da, am stat în pluton, da se mergea și cu 45km/h uneori, dar au fost nenumărate situațiile în care s-a încetinit brusc, din cauză că apăreau mașini pe contrasens (circulația auto nu era oprită). Alteori plutonul sughița de la gropile din carosabil și momentele de panică iar apăreau, se urla din toate părțile. Eram cu ochii în patru, dar nu vedeam nimic în fața mea, nu aveam altceva de făcut decât să fiu atent la roata din fața mea și să mă rog la Dumnezeu (vorba vine) să nu cadă cineva lângă mine și să mă antreneze și pe mine într-un carambol nedorit.

Din fericire, n-a căzut nimeni, dar primii 20 km am pedalat mai încordat ca niciodată. Ca să ne fie viața și mai grea, pe la km 12 a început o ploaie rece și apăsată. Apa sărea în toate părțile din roțile bicicletelor și în curând ochelarii mi s-au acoperit de un strat des de stropi de noroi, ca o plasă fină pescărească. Eram atât de prins de cursă încât nu am băgat de seamă faptul că din color am început să văd alb-negru :). 

Mersul în pluton are beneficii imense, dar și greutățile aferente. La viraje, bunăoară, mai ales la cele strânse, e foarte periculos, pentru că mulți nu știu să adapteze viteza și se trezesc în ultima clipă că intra prea tare în curbă, motiv pentru care apasă frânele ca nebunii. Alt pericol sunt gropile de pe șosea – am dat de una cât toată lățimea drumului, n-aveai cum s-o păcălești. Era umplută cu pietriș, pomenise ceva despre ea Alex Ciocan, dar vorbele lui îmi intraseră pe o ureche și îmi ieșiseră pe cealaltă, Din fericire, am trecut cu bine peste acea porțiune fără să cad sau să fac pană, cu toate că aveam viteză mare.

Am stat la căldura binefăcătoare a plutonului până când a venit prima urcare. Fusesem atât de absorbit de cursă încât m-a luat prin surprindere. În mintea mea urma să vină cândva o urcare, dar nu în acel moment. 

Am fost trezit brusc la realitate și adus cu picioarele pe Pământ. În jurul meu s-a făcut liniște, nu se mai auzea nicio vorbă și niciun strigăt. A început corul gâfâielilor și al scrâșnetelor lanțurilor, care treceau forțate către pinioanele mai mari. 

La jumătatea urcării încă îl aveam în vizor pe Bogdan, dar se îndepărta încetișor, alături de grup format din cicliști de la Călărași Cycling Team. Din păcate, n-am reușit să mă țin după ei și acela a și fost momentul în care i-am văzut ultima oară în cursă. S-au dus și duși au fost. 

Locomotivă fără voia mea

După prima urcare plutonul s-a aerisit bine. Ne-am răsfirat ca niște mărgele scăpate din șirag.

Am început să croșetez diverși cicliști, mă odihneam câteva secunde în spatele vreunuia, treceam mai departe și tot așa. Nu știu cum, chiar nu mai țin minte, dar după ce s-au terminat coborârile și a venit zona de plat, care ținea aproximativ 15 kilometri, m-am trezit locomotivă, fix ceea ce nu-mi doream.

Îmi sunau în cap cuvintele lui Bogdan, stai cât mai mult la plasă, odihnește-ți picioarele pentru urcările ce vor urma, capul la cutie, fără eroisem și încordat mușchii. Din păcate, în grupul în care mă aflam nu conlucra nimeni cu mine, cu excepția unui singur ciclist, Robert Popa, despre care am aflat ulterior că este instructor de cycling și membru al echipei Emmedue.

Și uite așa am ajuns să trag ”ca un animal”, după cum mi-a spus cu recunoștință în glas un ciclist.

După finalul celei de-a doua urcări am avut o răbufnire și am accelerat. M-am desprins și am luat-o pe cont propriu, oricum grupul pe care-l trăsesem până atunci nu mă ajuta mai cu nimic. 

La finalul coborârii am fost ajuns din urmă de colegul Aurelian Răducănu, o forță a naturii, cu care am colaborat puțin pe platul ce a urmat. Din păcate, Aurelian nu prea putea să ducă cu 40 km/h și, în cele din urmă am fost ajunși din urmă. Chiar și așa, ajuns din urmă, tot locomotivă am rămas, dar nivelul meu de energie se redusese considerabil. N-a mai contat, a venit a treia urcare. Vreo doi, trei s-au dus înainte, restul au rămas în spate. Pe ultima sută de metri m-a luat și Robert, care își drămuise mai bine forțele și a avut un ultim zvâc pe final.

Una peste alta, am făcut o cursă bună, sunt mulțumit de mine, am pedalat mai mult cu puterile mele, decât cu ale plutonului. Am trecut linia de finish pe locul 57 din 199 de participanți și pe locul 17 din 60 de participanți de la categoria 40-49 de ani.

Să dau și câteva cifre: