Lucian Mândruţă vine la Prima Evadare

Organizatorii celui mai mare concurs de mountain bike din România şi din Europa de Est, Prima Evadare, au anunţat că Lucian Mândruţă s-a înscris la acest eveniment, însă nu au oferit detalii suplimentare acestei informaţii, motiv pentru care l-am contactat şi i-am pus câteva întrebări.

Sunt curios cum e, dar nu sunt sigur că particip ca să câştig”, a glumit Lucian. “Mai degrabă mă duc pentru atmosferă şi pentru traseu, care am înţeles că este frumos. Geo, de la Veloteca, mi-a făcut rost de o biclă off-road, că eu nu am aşa ceva

Frumos, frumos, peisaj, peisaj, dar care este obiectivul?

Obiectivul e să fac cât pot din cursă, dacă nu chiar toată (depinde cum stau cu spatele pe smocurile acelea de iarbă pe care le ştiu şi eu)

“Dacă ai ajuns până la mare”, i-am spus eu, “nu se poate să nu termini 50 km la Prima Evadare. E traseu destul de plat, n-o să ai probleme”.

“Ei, da, aşa zic şi eu”, mi-a răspuns Lucian. “Adevărul e că am făcut traseul ăsta odată, la vreo 3 săptămâni după eveniment, dar nu mai ţin minte timpul”.

Va participa Lucian Mândruţă la Prima Evadare şi în condiţiile în care va fi ploaie? “Sigur că merg şi pe ploaie, care e problema?”, s-a mirat Lucian. Eu mi-am adus aminte ploioasa ediţie din 2011, dar şi de prima oară când am fost la Prima Evadare şi am mers pe o bicicletă de oraş, cu cauciucuri slick, tot pe ploaie, când am făcut peste 7 ore şi am căzut de nenumărate ori. Şi mi-am mai adus aminte de lupta pe care am dus-o la Gârboavele, pe care am considerat-o echivalentă cu un antrenament pentru Legiunea Străină. Eh, se pot întâmpla multe lucruri.

Lucian Mândruţă nu trebuie însă subestimat. Ştie ce înseamnă noroiul la un concurs de mountain bike.

Ştiu, când am fost aşa era (n.r. la acel antrenament, de care a pomenit mai sus). Am scos cu crengile noroiul de la frâne la fiecare 20-30 de mertri. A fost greu, dar nu mai greu decât ediţia din toamna trecută de la mare

L-am întrebat dacă va folosi SPD-uri şi am aflat şi motivul pentru care nu o va face:

Am o gleznă ruptă, cu şuruburi şi placă încă în ea, şi mă tem de o situaţie în care îmi rămâne piciorul prins”. Say what? “Am căzut pe munte, acum patru ani. Da, merg la mare cu trei şuruburi în gleznă…asta n-am spus la nimeni! Şi asta de patru ani…

După 100 de kilometri parcurşi cu bicicleta apare durerea. “Ar trebui să le scot, dar nu am avut timp”.

Lucian Mândruţă este cel care organizează Cu bicicleta la mareun eveniment care presupune parcurgerea cu bicicleta până la mare, “nu într-o cursă, ci într-un marş al solidarităţii între cei mai antrenaţi şi cei aflaţi abia la începutul ciclismului de distanţă”.

Cu bicicleta la mare, ediţia 2014, va începe chiar sâmbăta asta, pe 26 aprilie.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

One thought on “Lucian Mândruţă vine la Prima Evadare, la primul său concurs de MTB”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.