Pe 10 octombrie, adică mâine, are loc finala mondială Ironman, la Kona, unde avem și noi pentru prima oară în istoria triatlonului românesc un reprezentant, pe Mihai Baractaru.

Am găsit un articol foarte interesant pe site-ul ironman.com cu statistici despre finala de la Kona, ajunsă la a 39-a ediție!

Și dintre ele mi s-au părut interesante următoarele:

– Recordul cel mai longeviv de la Ironman World Championshiop îi aparține lui Mark Allen, care în 1989 a alergat proba de maraton în doar 2:40:04;

– O altă vitezomană este Mirinda Carfrae, care după ce a terminat proba de bicicletă cu un deficit de 14 minute, a întrecut-o pe Daniela Ryf în ultimele două mile ale cursei, reușind un timp SF la maraton: 2:50:26, de altfel și recordul cursei;

– Cel mai tânăr finisher la Ironman Kona este Rodkey Faust, din SUA, Idaho, care în 1982 avea 14 ani și a terminat cursa în 13:36:17;

– În 1979, când eu aveam doar un an, Lyn Lemaire a devenit prima femeie care a participat la Ironman World Championship și cu 12:55:38 a reușit să se claseze pe locul cinci în clasamentul general;

Recomandare – interviu cu Mihai Baractaru

– Cea mai strânsă cursă a fost în 1982, când Kathleen McCartney a trecut de Julie Moss și a câștigat cu un avans de doar 29 de secunde;

– Premiul în bani a fost oferit prima oară în 1986. Fondul total de premiere a fost de 100.000 de dolari, cam cât primește astăzi fiecare câștigător, atât la băieți, cât și la fete;

– Rata celor care termină cursa este destul de ridicată, în ciuda condițiilor dure pe care le are această competiție. Anul trecut au fost 1985 de concurenți care au terminat Ironman Kona, adică un procent de 93,7% (2.118 au luat startul);

– Anul acesta cel mai bătrân concurent la Ironman Kona va fi Lew Hollander, în vârstă de 85 de ani;

– La start vor fi mâine doar 2.381 de concurenți, dintre care 1.717 vor fi bărbați, iar 664 femei;

– Vârsta medie la concurenții de la age group este de 43,2, iar la atleții PRO este de 33,7;

– Profesioniștii se bat anul ăsta pentru un fond total de premiere în valoare de 650.000 de dolari, iar fiecare câștigător va pleca acasă cu 120.000 de dolari;

– Cursa beneficiază de ajutorul a 5.000 de voluntari;

– Cei mai mulți concurenți sunt din Statele Unite (768), adică 32% din cuantumul tuturor națiunilor. Australia are 250, Germania 175, Marea Britanie 148, Brazilia 98 și România 1;

Dacă vrei să citești toate statisticile, mergi pe articolul original.

Am și bonus, un clip făcut de GoPro despre evenimentul de anul trecut

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.