Sâmbăta  trecută a avut  loc concursul Lupii  Dacilor, la Câmpulung Muscel, din seria  evenimentelor Riders Club. A fost a doua  ediție și peste 300 de concurenți au luat startul într-o cursă ce s-a  dovedit plină de peripeții.

În primul rând, parcă-i blestemat anul ăsta, concursul a început pe o ploaie sâcâitoare. Din fericire, după aproximativ 20 de minute de la start a ieșit soarele.  Traseul a fost provocator, cu un teren nu foarte aderent, ce le-a dat mult de furcă temerarilor  care  au intrat în  cursă.  Asta a făcut  ca porțiunile  deja  tehnice  să fie și mai greu de  trecut.

Gradul de dificultate a traseului s-a transpus însă, la finish, în gustul unei adevărate victorii, indiferent de  locul obținut în clasament. Click  pentru clasamentul final, pe categorii. Lupii  Dacilor a avut două trasee, de 31 km și de 62, pentru cicliștii avansați.

Traseul lung a fost câștigat de Daniel Roșioru (XC Riders), care a parcurs cei 62  km în  numai 3 ore și 57 de minute. Lupta a fost  strânsă, atât de strânsă încât locul doi, ocupat de Bogdan Duca (Bike  Mania), a fost la doar două sutimi distanță. Mai ceva ca în  Turul  Franței, nu?

10458024_884550688239977_2684070455107714054_n
Ocupanții primelor două locuri au mers o bună parte din cursă unul  în spatele celuilalt. În dreapta e Daniel Roșioru.

Pe  locul trei a venit Adrian Dumitru (Felt-Sidi MTB Team), care a parcurs traseul în 4 ore și 12 minute.

La fete a câștigat Adrienne Beata (Giant România), în 05:23:34, iar la cinci minute distanță a venit Irina Dumitru (BikeXpert Racing Team) și Monica  Cojocaru (Giant România), în 5:50:15.

10565175_796351020397293_4078134592143717204_n
Adrienne Beata

“Chiar dacă ambele trasee sunt destul de grele, din cauza diferenței de altitudine, noi considerăm că pot lua startul și concurenți începători, nu doar cei experimentați. Părerea mea este că dacă ai cel puțin trei antrenamente pe săptămână  poți  face față unui astfel de concurs”, a declarat Răzvan  Jugănaru, multiplu campion național la ciclocros și MTB Maraton, care se  ocupă de logistica traseelor în cadrul  Riders Club.

Următoarea competiție Riders  Club va avea loc în data de  9 august și se numește  Șoimii  Bucegilor –  MTB Predeal Trophy. Organizatorii spun  că are unul dintre cele  mai  frumoase și spectaculoase trasee din calendarul competițional  de mountain  bike din România.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.