Știți cu toții, presupun, că maratonul de la New York, una dintre cele mai populare curse de acest gen din lume, a fost anulat din cauza uraganului Sandy. O veste mică de consolare, pentru cei care n-au mai alergat la New York, a venit din partea organizatorilor maratonului Philadelphia.
Maratonul de la Philadelphia, care se va desfășura pe 18 noiembrie, a admis la înscriere 3.000 de alergători care ar fi vrut să participe la maratonul de la New York, dar au nu au putut, întrucât a fost anulată din cauza uraganului Sandy, potrivit Agerpres.
“Maratoniștii au investit mult timp, antrenamente și au dedicat inclusiv sume de bani pentru a se pregăti, astfel că am decis să admitem 3.000 de concurenți în plus în cursa noastră. Aceasta este contribuția noastră la ajutorarea comunitãții atleților de fond”, a explicat primarul din Philadelphia, Michael Nutter, într-un comunicat.
Înscrierile pentru maratonul din 18 noiembrie s-au încheiat pe 1 octombrie, dar organizatorii au admis și alți concurenți, dintre cei care dovedesc că urmau sã ia startul la New York.