Maratonul New York a fost câștigat duminică de către kenyanul Stanley Biwott, 29 de ani, în 2h10m34s, după o cursă în care a așteptat momentul potrivit să atace și care a venit spre sfârșit.
Timpul său este mai bun cu 14 secunde decât al compatriotului Geoffrey Kamworor, campionul mondial cross-country. Lelisa Desisa, din Etiopia, dublu campion la Boston Marathon, în 2014 și 2015, a venit pe locul trei, în 2:12:10.
Wilson Kipsang (Kenya), care a câștigat Maratonul New York anul trecut, a venit pe locul patru, în 2:12:45.
Meb Keflezighi, 40 de ani, din Statele Unite, cel care a câștigat în 2009 Maratonul New York și medaliat olimpic cu argint în 2004, a termina pe locul șapte și a bătut recordul american la masters cu 20 de secunde, reușind un timp general de 2:13:32.
Mai multe informații pe site-ul The New York Times.