Maratonul Olteniei 2015: M-am clasat în primii 10 la ambele probe!

În weekend am participat la a treia ediţie a concursului Maratonul Olteniei powered by CEZ România, o dublă competiţie cu probă de mountain bike (sâmbătă) şi alergare offroad (duminică).

Ştiam ce mă aşteaptă, pentru că am participat şi anul trecut: la ambele probe aveam să înfrunt urcări grele, asezonate cu suferinţă, căldură şi epuizare. Însă, spre deosebire de anul trecut, nu mi-a trecut prin minte nici măcar cel mai firav gând despre abandon. Am fost pregătit sufleteşte pentru îndoielile demolatoare, care te parazitează şi îţi pun la grea încercare voinţa.

În plus, cum ar fi fost să abandonez un concurs unde am pedalat şi alergat pentru sutele de copii din județul Vâlcea care se nasc anual prematur? Eu şi ceilalţi sportivi am contribuit la achiziţia de echipamentele speciale, vitale îngrijirii lor, în valoare de 10.000 de euro – sumă colectată din taxele de înscriere și completată de CEZ România printr-o donație generoasă.

Acum, aflat în faţa calculatorului, departe de tumultul concursului, vă spun cu sinceritate că sunt fericit, cu toate că de-abia mă mai pot mişca din cauza febrei musculare. Cine termină Maratonul Olteniei este un erou, eu cel puţin aşa mă simt. Urcările sunt titanice, dar după ce-ai trecut de ele te simţi în al nouălea cer. Am uitat şi de căldură, şi de urcări, şi de durerile musculare, şi de epuizare. Am rămas cu un puternic sentiment de fericire, o stare de bine, de mulţumire că am mutat munţii din loc.

Maratonul Olteniei – proba de mountain bike

Eu am participat la proba scurtă, de 33 km, un traseu cu o diferenţă de nivel de 1.198 de metri. S-a plecat uşor, pe străzile oraşului Râmnicu Vâlcea, cicliştii fiind escortaţi de către o maşină de poliţie. Prin oraş am făcut mai mult paradă, dar după cei doi, trei kilometri de promenadă am intrat direct în pâine. Ştiam că vom începe cu urcare, aşa că am pedalat fără să mă precipit, într-un ritm care să-mi permită să respir. În primii cinci kilometri s-a tot urcat şi am avut şi pante cu înclinaţie de 34,5% sau 27%. Evident, acolo am făcut push bike.

Să ne fi văzut pe urcările alea abrupte, unde nu se putea pedala, zeci de biciclişti, tăcuţi, fiecare cu suferinţa lui, încrâncenaţi. Se mai auzea, din când în când, probabil câte unul care era la primul concurs Maratonul Olteniei: “ce-i asta frate, concurs de mountain bike sau concurs de push bike?”. În rest, aproape că auzeai picăturile de sudoare ce cădeau în ţărâna încinsă.

Până la primul punct de hidratare îmi terminasem ambele bidoane de 750 ml şi îmi simţeam gâtul uscat! Aşa că a fost binevenită prima oprire, unde mi-am turnat apă în cap, să răcesc radiatorul, am băut cu nesaţ paharele oferite de energicii voluntari, mi-am reumplut un bidon şi am plecat grăbit.

Între km 10 şi 14 am avut parte de o coborâre superbă, pe pajişti abrupte, cu orizont larg în faţă, fără niciun copac, doar iarbă. A fost periculoasă, dar nu mi-a păsat. Mă chinuisem prea mult pe urcare, iar acum parcă îmi luam zborul. Anul trecut am tratat precaut această porţiune, anul acesta mi-am lăsat cele 95 de kilograme să-şi facă treaba ajutate de gravitaţie.

Prea repede au trecut cei patru kilometri de coborâre! Au urmat încă cinci kilometri de urcare, cu o pantă medie de 7-8%, iar pe urmă, până la km 25-26, am avut parte de mici coborâri, alternate cu urcări. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta am reuşit să depăşesc mai mulţi concurenţi pe urcare, iar pentru mine este o mare realizare, pentru că sunt “slab” la acest capitol.

Ultimii cinci kilometri au fost coborâre continuă prin pădure, pe un traseu minunat. Potecile erau late, aveai aderenţă, era umbră, iar curbele erau generoase. Anul trecut am terminat traseul în 2h53m şi m-am clasat pe locul 23 din 81 în clasamentul general şi pe locul 11 din 27 la categoria de vârstă 30-39 de ani.

Anul acesta am trecut linia de sosire de la Maratonul Olteniei după 2h43m şi m-am clasat pe locul 19 din 127 de participanţi în clasamentul general şi pe locul 10 din 42 la categoria mea de vârstă.

Maratonul Olteniei – proba de trail running

Cu toate că sâmbătă, imediat după concursul de MTB, am fost la ştrandul cu apă termală de la hotelul Oltul, din Călimăneşti, unde m-am murat până seara târziu, a doua zi, înainte de startul competiţiei de alergare, îmi simţeam picioarele foarte grele. M-am încălzit greu, fără nicio tragere de inimă, de parcă eram motorul unei maşini ce n-a mai fost folosită ani de zile.

Imediat după start am încercat să păstrez măcar contact vizual cu cei pe care-i ştiam candidaţi la podium, la categoria mea. N-am reuşit, pentru că s-a pornit foarte tare şi după aproximativ 2 km a început urcarea, unde eu sunt deficitar.

Foarte, foarte greu a fost la deal! Respiram sacadat, nu mai aveam oxigen, mi se înmuiau picioarele şi transpiraţia curgea şiroaie pe mine. Partea proastă este că pe coborâre n-am mai putut accelera aşa cum îmi doream, eram sleit.

M-am oprit la toate punctele de hidratare, am băut prelung şi tot nu mi-a ajuns. Am terminat concursul epuizat, în 1h5min44s, aproape cu un minut mai bine faţă de timpul obţinut anul trecut, dar de data asta n-am mai urcat pe podium. M-am clasat pe locul 26 din 120 în clasamentul general (anul trecut am fost 10 din 34) şi pe locul 9 din 25 la categoria mea de vârstă (anul trecut am fost 3 din 11).

Proba de 10 km a fost câştigată cu un timp ireal, 49m21s!

Natalia a salvat onoarea familiei

Natalia a fost cea care a salvat onoarea familiei! A particpat la concursul de alergare destinat copiilor şi a obţinut locul 2 la categoria ei de vârstă!