Maratonul Olteniei - activitati copii

În cazul în care vă prezentaţi la concursul Maratonul Olteniei cu toată familia, organizatorii au pregătit ceva şi pentru copii, să-i ţineţi în priză.

Sâmbătă, 29 august, după startul cursei oficiale, la 10:45, are loc cursa Family, unde poate participa oricine, biciclişti amatori de orice vârstă. Cursa Family va avea loc pe un traseu de aproximativ 2-3 km, prin oraş, sub supravegherea poliţiei şi jandarmeriei.

Nu este o competiţie, ci mai mult o plimbare. Nu se vor face premieri şi nici cronometrări. Startul şi finişul vor fi în parcul Zăvoi, din Râmnicu Vâlcea.

În afară de această plimbare, vor mai fi şi alte activităţi unde-i puteţi duce pe copii. Spre exemplu, sâmbătă, între 11:30 şi  14:30 vor putea fi pictaţi pe faţă. Vor fi şi ateliere creative, pictură pe ipsos, modelare de plastilină sau pictură pe planşe cu tematică sportivă.

Duminică vor avea loc curse de alergare pentru copii, pe grupe de vârstă. Acestea sunt competiţii şi vor fi arbitrate. Primele trei locuri vor fi şi premiate, pe fiecare categorie de vârstă. Cursele de alergare încep duminică, la ora 10:45. Înscrierile se fac la faţa locului, la cortul CEZ România.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.