Lansare Fenix 6
Acasă Etichete Maratonul Olteniei

Etichetă: Maratonul Olteniei

Maratonul Olteniei 2019 a deschis înscrierile

Maratonul Olteniei 2018 - Emilian Nedelcu urcare
Maratonul Olteniei 2019, care va avea loc în perioada 31 august - 1 septembrie, a dat drumul la înscrieri.

Maratonul Olteniei 2019 – salvează data!

Maratonul Olteniei 2018 - Emilian Nedelcu urcare
Maratonul Olteniei 2019 va avea loc în perioada 31 august - 1 septembrie. Maratonul Olteniei ajunge anul viitor la cea de-a șaptea ediție și pun pariu că această cifră magică va fi celebrată cum se cuvine, cu multe surprize și noutăți.

Cum a fost la Maratonul Olteniei 2018

Maratonul Olteniei 2018 - trofee
Am rămas dator cu un articol despre Maratonul Olteniei, competiţie ce a avut loc în ultimul weekend din luna august (25-26). Am fost la Râmnicu Vâlcea împreună cu familia, aşa cum facem în fiecare an, pentru a participa la cea de-a şasea ediţie a acestui concurs, care are într-o zi probă de cea mai mare competiţie de MTB, iar în alta de alergare.

Maratonul Olteniei 2018: mai sunt disponibile doar câteva locuri

Maratonul Olteniei - la recunoasterea traseului
Maratonul Olteniei 2018 (24-25 august) are aproape toate locurile ocupate la cursele de trail running şi MTB, potrivit unui anunţ al organizatorilor. Până în prezent s-au înscris 709 sportivi la cea de-a şasea ediţie a celei mai importante competiţii de ciclism şi alergare din regiunea Olteniei.

Antrenor la Maratonul Olteniei, alături de Roxana Lupu

Maratonul Olteniei 2018 - interviuri video Emilian Nedelcu
Anul acesta organizatorii m-au numit antrenor la Maratonul Olteniei, alături de Roxana Lupu, de la Adrenallina.ro. Am acceptat această provocare cu zâmbetul pe buze şi m-am distrat copios la discuţiile pe care le-am avut cu Roxana, în faţa camerelor de luat vederi.

Maratonul Olteniei 2018, tura de recunoaştere

Maratonul Olteniei 2018 - recunoasterea traseului
Actriţa Diana Dumitrescu şi directorul CEZ România, Martin Zmelik, au fost protagoniştii principali ai turei de recunoaştere pentru cursa de MTB de la Maratonul Olteniei 2018, la care din păcate eu nu am reuşit să ajung.

Maratonul Olteniei deschide înscrierile. În 2018 va exista și probă de...

Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, a dat drumul înscrierilor și a anunțat introducerea cursei de maraton (42 km).

Cecilia Cataniciu, campioană la 50 de ani: ”Am crescut odată cu...

Am cunoscut de curând o persoană care la 50 de ani se antrenează cu o perseverență mult mai mare decât mulți sportivi profesioniști din România.

Maratonul Olteniei a pregătit super zone special amenajate în parcul Zăvoi

Maratonul Olteniei este mai mult decât o competiţie sportivă, este o experienţă care trebuie trăită, testată, văzută. Organizatorii au pregătit zone speciale în Parcul Zăvoi atât pentru concurenţi, cât şi pentru susţinătorii lor. Acolo se vor desfăşura activităţi pentru toată lumea - concurenţi, susţinători, copii, astfel încât mai mult ca sigur că Parcul Zăvoi va deveni în ultimul weekend al lunii august principalul punct de atracţie şi de distracţie al Olteniei.

Angajaţii CEZ România mi-au luat interviu pentru Maratonul Olteniei

Emilian Nedelcu - cifre sport in 2016
Lucru mai puţin obişnuit, dar nu şi mai puţin interesant, azi vă prezint un interviu în care nu eu am fost cel care a pus întrebările, ci cel care a răspuns la ele. Biciclistul.ro este partener media pentru Maratonul Olteniei, concurs  organizat şi sponsorizat de către grupul CEZ România, companie ai cărei angajaţi participă în număr mare la acest concurs. Cumva, ne cunoaştem. În ultimii ani le-am trimis  newslettere, cu informaţii despre antrenamente şi nutriţie şi cu tot felul de sfaturi. Mă simt flatat şi onorat de întrebările lor, le găsiţi mai jos, cu tot cu răspunsuri.

Maratonul Olteniei 2017 – au început înscrierile

Maratonul Olteniei 2017
S-au deschis înscrierile la Maratonul Olteniei, care propune şi în 2017 două concursuri, mountain biking şi alergare offroad, în perioada 26-27 august, în vecinătatea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Maratonul Olteniei va avea loc în perioada 26-27 august 2017

Maratonul Olteniei - la recunoasterea traseului
Maratonul Olteniei va avea loc în perioada 26-27 august 2017, iar începând cu 15 mai se deschid înscrierile, pe site-ul oficial al competiției, maratonulolteniei.ro.

Maratonul Olteniei, cel mai greu concurs la care am participat în...

Maratonul Olteniei 2016 - medalia
Am avut o săptămână trecută foarte plină, de luni până vineri am fost cu familia la munte, iar sâmbătă și duminică am participat la Maratonul Olteniei, în prima zi la concursul de mountain bike, iar a doua zi la cel de alergare offroad. Așteptam acest concurs cu înfrigurare, este unul dintre cele mai provocatoare evenimente sportive la care am participat în ultimii ani, m-a stors de fiecare dată și de ultima picătură de energie și mi-a întins nervii dincolo de ceea ce credeam că-mi sunt limitele.

Maratonul Olteniei: cum a fost la recunoașterea traseului (VIDEO)

Maratonul Olteniei - la recunoasterea traseului
Maratonul Olteniei a organizat săptămâna trecută, vineri dimineață, o recunoaștere a traseului scurt de la proba de mountain bike (33 km), la care am luat și eu parte. S-a pornit chiar din parcul Zăvoi, de unde va fi și startul concursului, iar grupul a fost ghidat de către unul dintre organizatori, care știa traseul și cu ochii închiși.

Maratonul Olteniei va oferi premii foarte mari în bani

Maratonul Olteniei 2015
Maratonul Olteniei va avea anul acesta premii în bani cu până la 60% mai mari decât la ediția precedentă, pentru aceeași categorie, au anunțat organizatorii concursului. Fondul total de premii se ridică la 41.635 de lei (9.314 euro), constând în bani și produse.

Cum au ajuns copiii mei să facă sport

Atletism copii - beneficii
Prietenii de la Maratonul Olteniei m-au rugat să scriu un articol în care să povestesc cum de-a ajuns toată familia noastră să facă sport și cum îi conving pe copii să iasă afară, la mișcare. Și cu ocazia asta o să vă spun câteva vorbe și despre cursele pentru copii de la Maratonul Olteniei.