Maratonul Vinului e unul dintre concursurile de mountain bike pe care nu vreau să le ratez în niciun an. A ajuns deja la a treia ediție, care mi s-a părut și cea mai reușită.

Anul trecut am trecut prin agonie și infern, din cauza faptului că am pedalat în cea mai călduroasă zi din anul 2012 (pe bune!). Și, în plus, m-am băgat și la tura lungă, de 55 de km. Acum doi ani am fost la tura scurtă, dar nu știam ce mă așteaptă, nu mai fusesem la niciun concurs de mountain bike unde să urc atât de  mult. Și, chiar de atunci, spuneam că Maratonul Vinului este cel mai frumos concurs la care am participat, greu, tehnic și furtunos pe coborâri.

Furtunos pe coborâri a fost și anul acesta, mai ales după ce a plouat bine, zile la rând. De fapt, chiar cu o zi înaintea evenimentului a trecut pe-acolo un pui de furtună, motiv pentru care organizatorii au schimbat traseul. Și l-au schimbat inspirat! Tura mică, unde m-am înscris eu, s-a transformat din 30 km într-una de 35 de km. Practic, toți concurenții au parcurs același traseu, cei de  la tura scurtă două ture, cei de la tura lungă trei ture. Am luptat umăr la umăr, cum s-ar spune.

Aveam planuri mari. În urmă cu doi ani mă clasasem în primii 10 la categoria mea de vârstă. Acum ținteam la un loc cinci. N-a fost locul cinci, ci locul 19 la categoria mea de vârstă (din 200 de concurenți) și locul 56 în clasamentul general (din 405 concurenți).

Urcare, pe ordinea de zi

Cuvântul pe ordinea de zi la Maratonul Vinului 2013 a fost “urcare”. “Urcați, urcaț și iar urcați!”, îmi șoptea la ureche o voce invizibilă. Endomondo îmi spune că am urcat, în total, 840 de metri. Nu știu, e mult, e puțin, pe pielea mea s-a simțit ca și cum aș fi tras la plug, iar asta mi-o confirmă și cifrele pe care le-a înregistrat centura de ritm cardiac, conectată la minunatul meu ceas Garmin.

Din două ore și 23 de minute, cât mi-a  luat să parcurg cele două ture, două ore și două minute am stat cu ritmul cardiac în zona maximă între 170 și 182 de bătăi pe minut. Maximul l-am atins pe o urcare, firește, când inima mea bătea nebunește cu 195 de bătăi pe minut.

A fost greu, deci, dar toți am fost în această situație. Multe depășiri le-am făcut, spre surprinderea ea, pe urcare. La un moment dat, spre sfârșit, când eram tot pe o urcare, unul dintre concurenți m-a întrebat cu năduf dacă nu cumva merg pe o bicicletă 29er. După ce i-am confirmat a zis: “Aaaaa, păi ăsta-i motivul pentru care ai așa spor!”. Mințea, nu prea ai aveam spor, nici el, pentru că eram stors de energie. Apropos de energie, am avut la mine cinci geluri High5. Le pusesem într-o sticluță specială de plastic. N-am putut să iau mai mult de jumătate din sticluță, pentru că-mi venea să vomit. Urcărilor nu prea le place gelul :).

Noroi afurisit

Spuneam de coborâri furtunoase. La prima tură am avut de furcă cu noroiul, mai ales pe coborâri. Am căzut, de vreo cinci ori, ocazie cu care mi-am pierdut și mp3 player-ul Sony, cu căști  integrate :(. Cine știe prin ce băltoacă zace acum.

Cauciucurile de pe Focus Black Forrest-ul pe care m-am dat, prin amabilitatea Maros Bike, erau Continental Race King 2.2. N-au făcut față noroiului, unde mă duceam ca la patinoar, dar pe traseu uscat eram ca Fulger McQueen.

De vreo două ori am căzut spectaculos, cu derapări și dat peste cap. Au pățit-o și alții, de la case mai mari. Marian Frunzeanu, care a și câștigat cursa, la Elite, mi-a spus  că a luat o căzătură spectaculoasă chiar pe la începutul cursei.

Partea frumoasă cu noroiul a fost că la a doua tură începuse să se usuce și nu mai derapa bicicleta pe el. Te încetinea rău de tot, dar nu mai derapai,

Fără menajamente

N-am avut milă de mine la Maratonul Vinului 2013. Nu m-am oprit la niciun punct de hidratare, iar acolo unde am putut să accelerez, am accelerat până la epuizare. Eram conștientă că, fiind pe o bicicletă 29er, pot face multe depășiri mai ales pe plat. N-au fost multe ocaziile, dar acolo unde au fost am profitat de ele.

Soarele n-a mai fost ucigător, ca anul trecut, dar tot și-a făcut simțită prezența, deși toate prognozele meteo anunțau nori și ploaie. Însă a fost răcorică față de ce am trăit la ediția din 2012.

În concluzie, Maratonul Vinului 2013 a fost o cursă splendidă, care merită încercată cel puțin o dată (eu nu mă mai satur), pentru că aici îți testezi cu adevărat limitele. Maratonul Vinului este, în mare parte, o cursă de fitness. Cine are condiție fizică și rezistă la efort prelungit face față cu success la Maratonul Vinului. Altfel, nu recomand acest concurs celor care n-au mai fost până acum la vreo competiție de mountain bike. Maratonul Vinului este, de ce să nu o recunoaștem, un concurs pentru cunoscători.