Vinului îi ia timp să ajungă la o calitate superioară. Butoiul trebuie pregătit într-un fel special, tratat după reţete transmise din tată în fiu. Calitatea unui vin bun vine musai la pachet cu sedimentarea parcă nesfârşitelor clipe.

Maratonul Vinului s-a dovedit însă încă de la prima ediţie un concurs mountain bike care a sărit direct pe scut, precum mitologicul Ulise.  Organizarea a fost ireproşabilă (din punctul meu de vedere), de la aspectele logistice, până la cele umane. Traseul a fost fabulos, cu un marcaj bine pus la punct.

Concursul a fost pus la punct de nişte oameni care au ştiut exact care sunt ingredientele unui eveniment de succes. Şi asta a şi fost. Toată lumea are numai cuvinte de laudă pentru organizatori.

Cum am trăit traseul

Am lăsat să treacă sâmbătă seara şi ziua de duminică până să scriu ceva. Emoţiile s-au aşezat şi s-au transformat în scântei cu miros de melancolie. A fost cel mai plin de adrenalină traseu pe care am fost până acum cu mountain bike-ul.

Iarăşi m-am poziţionat cam departe de linia de start. Drumul era destul de îngust şi nu puteai depăşi prea uşor printre sutele de biciclişti care pedalau în primele sute de metri. Oricum, nici nu prea aveai chef de depăşiri, pentru că s-a început din prima cu urcare. Vreo trei, patru sute de metri, cât a fost asfalt, a fost ok. După aceea am intrat pe drumul de ţară şi panta s-a înclinat din ce în ce mai îngrijorător.

Am ţinut-o într-o continuă ascensiune vreo 8-10 km şi eram mulţumit că nu m-am dat jos de pe bicicletă deloc, chiar dacă la un moment dat simţeam că-mi pleznesc tâmplele şi nu mai pot respira.

Fac o mică paranteză şi totodată o mărturisire. A fost pentru prima oară când am folosit pantofi cu pedale SPD. Până acum am folosit pedale normale, de oraş. Nu m-am obişnuit încă pe deplin cu ele şi îmi este greu să-mi desprind picioarele de pedale la comandă. La un moment dat, după aceşti primi zece kilometri de care povesteam, am urcat o pantă nesfârşită, un deal plin de iarbă deasă. În faţa mea era Andreea Zeicu, câştigătoarea probei de 30 km la fete, care pedala parcă neobosită (până la urmă am terminat înaintea ei).

Preţ de câteva secunde am zis că nu mai pot, că trebuie să mă dau jos de pe bicicletă, să fac câţiva paşi, să pot respira. Ghici ce!?! Nu m-au lăsat pedalele. N-am putut să-mi scot picioarele, eram în pantă şi am continuat să pedalez, parcă contra voinţei mele, numai să nu cad ca o frunză în bătaia vântului.

Revenind, după primii 8-10 km de urcuş anevoios au urmat câţiva km de binefăcătoare coborâri. Din păcate, la una dintre ele am fost martorul unei căzături a lui George Oprea, amic şi fan Biciclistul.ro, care a luat un viraj cu viteză prea mare şi a derapat. George a şi povestit pe Facebook despre căzăturile sale şi despre cum a terminat cursa rănit şi cu roata din faţă în formă de opt.

La Maratonul Vinului mi-a plăcut faptul că orice urcare îşi avea o coborâre pe măsură. Au fost proporţionale şi bine alese de cei care au făcut traseul. Coborârile mi s-au părut fantastice. Erau destul de periculoase, pentru că terenul era format de multe ori  din pietre şi bolovani, care nu te lăsau să stai liniştit în şa. De fapt, trebuia să te ridici în picioare, ca să laşi şocul să treacă prin tine. Aici mi s-a părut că am fost inspirat că am folosit pedale SPD, pentru că m-au legat pur şi simplu de bicicletă. Şi senzaţia pe care o ai când cobori pe un teren accidentat cu peste 40km/h este unică. Şi vrei s-o repeţi. Mi-a plăcut atât de mult încât parcă nu-mi venea să povestesc nimic despre asta, să păstrez amintirea acelor clipe doar pentru mine, dintr-un egoism pur.

M-am hidratat bine şi n-am avut crampe musculare. Am avut la mine doi litri de apă şi unul cu Isostar.

Bicicleta

Maratonul Vinului este deja al treilea concurs la care am participat cu bicicleta Cube Attention, pe care magazinul BikeXpert mi-a dat-o s-o testez până se termină acest sezon, în toamnă. Bicicleta e la mine din februarie şi sunt atât de mulţumit de ea încât nu-mi vine să zic nimic. Mă comport ca un indian, care tace înţelept şi face bucuros. Cube Attention nu este doar o bicicletă care atrage atenţia prin design-ul şi culorile sale.

Cel mai mult îmi place că este un mountain bike pe care te poţi baza. Mă dau fără frică pe orice coborâre, pentru că ştiu că Attention-ul are nişte frâne ale naibii de bune. Cauciucurile default cu care se vinde modelul ăsta, Schwalbe Smart Sam 2.25, şi-au făcut treaba de minune. N-am căzut în nicio curbă şi am avut aderenţă bună pe bolovani, la coborâri. Vitezele au mers strună şi se schimbau ceas. Acum urcam ca un melc, în secunda următoare, pe drum plat, acceleram instantaneu.

Mi-a plăcut

Tot Urlaţiul a trăit concursul Maratonul Vinului. Localnicii ieşeu în faţa porţii, pe-acolo pe unde trecea traseul, şi ne încurajau. Erau şi la sosire şi strigau entuziasmaţi. A fost o atmosferă de sărbătoare, pe care am simţit-o ca atare.

Vremea a fost superbă, chiar dacă au fost peste 35 de grade. Eu am fost mulţumit de soare şi de faptul că în sfârşit am scăpat de mocirloase. Smârcurile de la Gârboavele şi Prima Evadare încă mă bântuie.

M-am emoţionat destul de tare când în linia dreaptă spre finish l-am auzit pe Vlăduţ strigând “Bravo tati!”.

Am terminat cursa pe locul 8 din 114 concurenţi la categoria 30-39 şi la General pe locul 26 din 232 de concurenţi.