Maratonul Vinului 2012, care era programat pe data de 10 iunie, se amână pentru data de 15 iulie, din cauza faptului că în ziua stabilită iniţial în localitate vor fi alegeri .

Am ales noua dată de 15 iulie pentru a evita pe cât se poate suprapunerea cu alte evenimente de ciclism
montan. În plus, la această dată, peisajul încântător al zonei va fi şi mai verde! , au spus organizatorii.

La fel ca în 2011, Maratonul Vinului 2012 va avea startul şi finişul în oraşul Urlaţi, la 20 de km de Ploieşti. Traseul parcurs de ciclişti va traversa unele dintre cele mai pitoreşti podgorii din zonă. Evenimentul doreşte să promoveze ciclismul în rândul unui public cât mai larg şi va consta întrun traseu deschis, necompetitiv, pentru familii (10 km) şi în două trasee competitive (30 şi 55 km). Sunt aşteptaţi 600 de
participanţi.

Profitul obţinut de pe urma evenimentului va fi donat unei cauze caritabile. Cred că Maratonul Vinului este singurul concurs de ciclism din România ale cărui profituri sunt folosite pentru cauze caritabile. Jos pălăria!

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds