Maria Gerda Dumitru - instructor fitness-triatlon-inot

Maria Gerda Dumitru este una dintre cele mai bune triatloniste de cursă lungă din România și va participa la Ironman Malaysia, competiție ce va avea loc în data de 17 noiembrie 2018 și care i-ar putea aduce calificarea în finala mondială Ironman Kona din 2019.

Aici, în Malaysia, a obținut Mihai Vigariu calificarea la Ironman Kona 2018, după ce a reușit să obțină locul 3 la categoria de vârstă 30-34 de ani. De altfel, și el se află pe lista de participanți la Ironman Malaysia 2018 și speră că va obține încă o calificare la Kona.

Maria Gerda se află în fața primului său concurs Full Ironman, dar se simte antrenată și pregătită să facă față condițiilor climaterice din Asia.

”Știu că voi face ceea ce știu eu mai bine, să obțin cel mai bun rezultat pe care îl pot realiza în momentul respectiv, în condițiile de moment. Umiditatea și căldura sunt potrivite pentru mine și sunt adaptată la acest tip de climă. Am mai concurat în Asia și în condiții extreme, iar pentru mine această experiență constituie un avantaj”, a declarat pentru Biciclistul.ro triatlonista Maria Gerda.

Maria Gerda Dumitru - Ironman 70-3 Africa de Sud - before start

Maria locuiește de patru ani în Doha, Qatar, unde lucrează ca instructoor de fitnewss și aerobic, antrenor personal, antrenor de triatlon și instructor de înot. Aici s-a și înscris într-un club de triatlon, Tri Club Doha. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, vara se antrenează pentru înot și alergare doar indoor.

”Temperaturile sunt foarte ridicate ziua, până la 55 de grade Celsius, cu umiditate de 80-90%, spunea ea.

La proba de ciclism se antrenează noaptea (cum sună ora 2AM?) sau, la fel ca în cazul celorlalte probe, pe trainer, indoor.

”Iarna vremea este mult mai acceptabilă și mă antrenez normal, în parc, înot în mare și pedalez pe șoselele lungi și interminabile din deșert”, spune  Maria.

Pentru că are job full time, Maria se confruntă și ea, ca majoritatea sportivilor amatori, cu provocarea de a găsi timp și resurse pentru antrenamente.

Maria Gerda Dumitru - antrenor fitness

”Este o mare provocare pentru mine să mă antrenez, mai ales pentru că am o meserie care implică multă activitate fizică propriu zisă. Trebuie să îmbin clasele de aerobic, yoga, pilates sau TRX pe care le țin cu antrenamentele de alergare sau înot. Câteodată fug în pauza de masă acasă și pedalez pe hometrainer, iar apoi mă întorc la sala de fitness, unde lucrez cu cursanții mei. Am parte de multă activitate fizică în fiecare zi”, ne-a spus sportiva.

Norocul Mariei este că a fost obișnuită cu sportul de performanță încă de mică, de la vârsta de patru ani, când mama sa a dus-o la înot. A continuat să facă asta până la liceul sportiv Emil Racoviță, casa de înot. Firește, a continuat pe aceeași linie, cu facultate de sport și master tot în sport. A concurat câțiva ani pentru clubul Steaua în competiții de pentatlon modern (tir, scrimă, călărie, alergare și înot).

A participat la primul său campionat național de triatlon în septembrie 2002.

”Am alergat cu adidași originali cumpărați din banii mei, pentru care am muncit în paralel cu școala, cu meditațiile și antrenamentele”, spunea Maria acum 10 luni pentru site-ul femeide10.ro.

Maria face parte din garda veche a triatloniștilor români, la fel ca și Valentin Roșioară, despre care Biciclistul.ro a scris în februarie 2018.

”Erau foarte puțin sportivi pe vremea aceea, majoritatea înotători”, își amintește Maria. ”Tin mine că în 2002, la Campionatul Național de Triatlon de la Snagov, mi-a căzut lanțul de la bicicletă după câțiva kilometri din concurs, iar mai apoi am alergat plină de vaselină pe mâini”.

După atâția ani de înot nu este de mirare că proba favorită a Mariei este, evident, înotul. De altfel, participă des la maratoane de înot în ape deschise. Și încă un amănunt cât se poate de interesant: Maria Gerda Dumitru este singura femeie româncă care a traversat înot Bosforul, nu mai puțin de cinci ori!

„Experiența de la maratoanele open water îmi oferă avantajul de a ieși din apă cât mai în față la concursurile de triatlon, astfel încât să ies repede din prima tranziție”, spune Maria.

Maria Gerda Dumitru - antrenament bicicleta

Maria Gerda consideră că cel mai important concurs de triatlon din 2018 la care a participat a fost Campionatul Mondial de Half Ironman, din Africa de Sud. Calificarea la Campionatul Mondial a venit după un rezultat excelent, locul 3 la Ironman 70.3 Gloria, în Turcia.

În Turcia, a a înotat 1,9 km cu 01:45/100m și era prima în clasament, al categoria ei. Cursa de ciclism de 90 km a parcurs-o în 02:55:46, cu o viteză medie de 30,7 km/h, pe locul 6 la categorie. În cele din urmă, la proba de alergare a avut o medie de 5.35min/km, reușind să parcurgă cei 21,1 km în 1:57:33.

”Finala mondială a fost un concurs excepțional, de cel mai înalt nivel, cred că orice triatlonist și-ar dori să participe într-o asemenea competiție”, spune Maria Gerda.

Timpii Mariei, în Africa de Sud:

  • Înot 00:32:04
  • Bicicleta 03:25:37
  • Alergare 01:52:00
  • General 05:58:27

Cu acești timpi s-a clasat pe locul 158 la categoria de vârstă 30-34 de ani și pe locul 828 în clasamentul general (detalii complete).

Maria Gerda Dumitru - Ironman Africa de Sud 2018
Pe traseul de concurs, în Africa de Sud. ”Multe dealuri de urcat, mulți wați lăsați în Africa de Sud”, a spus Maria Gerda despre finala mondială Ironman 70.3.

Maria Gerda a avut un an 2018 plin, cu patru concursuri Ironman 70.3, iar rezultatele obținute în aceste competiții o situează pe primul loc la nivelul României, în clasamentul Ironman 70.3 pentru anul în curs.

Ce triatloniste apreciază

”Sunt mulți sportivi pe care îi apreciez. De la fiecare înveți și extragi o anumită trăsătură care te inspiră și care te poate ajuta să te dezvolți. Aș putea spune că Daniela Ryf și Linsey Corbin sunt atletele pe care le urmăresc în mod special în prezent. Am avut ocazia să le întâlnesc și personal”.

Se antrenează cu Lisbeth Kristensen

Maria Gerda se  antrenează cu Lisbeth Kristensen, care face parte din echipa de specialiști de la Trisutto.
”Am început cu ea acest drum, în urmă cu un an și jumătate. Îmi face planul de antrenament săptămânal, adaptat programului și jobului meu. Uneori am doar un antrenament pe zi, alteori ajung și la trei antrenamente”.

Unul dintre cele mai grele antrenamente pe care le-a făcut în anul 2018 a durat 6h30min. ”Am pedalat 2h30in cu vânt doar din față, iar mai apoi a trebuit să alerg”, a spus Maria.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

This will close in 0 seconds