Marian Frunzeanu a câştigat duminică Cupa Bucureşti, prima competiţie oficială din 2011.
Categoria pe care a câştigat-o ciclistul dinamovist a fost pentru distanţa 25,5 km, categoria Elite. Pe locul doi s-a clasat Eduard-Michae Grosu , de la echipa Torpedo, iar pe trei Ştefan Morcov, de la Mazicon.
“Am muncit mult să-i prind pe cei din faţă. Am câştigat la sprint”, a declarat Marian Frunzeanu pentru Biciclistul.ro.
Ciclistul dinamovist a reuşit să-i prindă din urmă pe cei trei ciclişti care conduceau, când din cursă nu mai rămăsese de parcurs decât un tur şi jumătate.
“Victoria asta îmi aduce un moral foarte bun pentru acest început de sezon”, spune Frunzeanu.
La cursă au participat 29 de ciclişti. Tot de la clubul Dinamo, Alex Ciocan s-a clasat pe locul şase, Răzvan Jugănaru pe locul 10, Mihail Rusu pe locul 13 şi Mihai Varabiev pe locul 15.
Celelalte categorii:
- Distanţa de 11,9 km (juniori): locul 1 – Alexandru Buduroi (Olimpia), locul 2 – Ionuţ Sdrăilă (Torpedo), locul 3 – Bogdan Mihai Vlad (Olimpic Team);
- Distanţa de 8,5 km (cadeţi): locul 1 – Ovidiu Butuza (Torpedo), locul 2 – Boogdan Constantin (Olimpia), locul 3 – George Grigoare (Olimpia);
- Distanţa de 5,1 km (începători): locul 1 – Cătălin Cristea (Torpedo), locul 2 – Sergiu Ghete (Torpedo), locul 3 – Şerban Mihăilă (Olimpia);
- Distanţa 8,5 km (amatori): locul 1 – Ulise Gherduzzi , locul 2 – Adrian Chisilev, locul 3 – Ştefan Constantin
Cupa Bucureşti este o cursă organizată de către Direcţia Sport Tineret Bucureşti.
[nggallery id=93]