Marius Petrache este marele câştigător la Ziua B, primul concurs mountain bike marca Riders Club, ce a avut loc sâmbătă, pe ploaie, dar mai ales pe o mocirlă abundentă, ce i-a pus la grea încercare pe participanţi.
Cine vorbea în noaptea de sâmbătă spre duminică cu Marius Petrache, pe Facebook? Eu. Eram chiori de somn, dar am vorbit puţin despre Ziua B şi despre cum a văzut el acest concurs.
Cum a fost? Greu, uşor? Erai pregătit pentru mocirloacă?
Nu eram pregătit pentru un aşa traseu, mai ales că a fost primul concurs pe offroad de la Redbull (n.r. când a suferit o fractură) şi doar al doilea antrenament pe offroad tot de atunci. Traseul nu a fost super tehnic, în sensul adevărat al cuvântului.
Dar din punct de vedere al consumului de energie? A fost solicitant?
Ca efort, a fost greu. Pe zonele cu noroi nasol apăsam pedalele de parcă urcam pe munte, cu pantă de 20%. Am mers însă şi cu rezerve, adică nu am tras tot timpul maxim. Trebuia să te acomodezi cu bicla şi cu stilul de a sta pe bicicletă şi nu pe jos :).
Energizante ai luat?
Doar două geluri şi un bidon cu glucoză, pe care nu l-am băut pe tot. Am mai luat câte un pahar din care beam puţină apă la CP-uri – două, mai exact.
Ţi-a fost milă de ceilalţi concurenţi, care n-au fost atât de bine pregătiţi fizic ca tine?
Mi-era milă si de mine :)). Lăsând gluma la o parte, da, mă gândeam cât de greu le este unor amatori, dar asta face dintr-o competiţie. Trebuie să-ţi testezi limitele fizice şi psihice. Consider că cei care au luat startul pe aşa vreme au fost nişte eroi şi arată faptul că au avut o mare dorinţă de a progresa.
Au fost multe voci din partea amatorilor, care au fost de părere că această cursă trebuia anulată. Tu ce crezi?
Cred că s-ar fi putut face o altă variantă pentru scenariul în care ploaia ar fi fost abundentă. Ar fi fost bine să existe o variantă deja pregătită şi marcată, mai ales că se anunţase de mult timp ploaie şi a plouat şi cu o zi înainte.
Traseul alternativ ar fi trebuit să treacă prin zone unde nu s-ar fi făcut aşa mult nămol, dar e cam dificil, pentru că nu existau zone cu pietriş, iar în cele cu iarbă tot s-ar fi făcut varză totul. Deci, nu prea au avut multe alternative. În concluzie, nu cred că ar fi fost ok să anuleze concursul.
Pentru concursuri ai nevoie de aprobări, de săptămâni de planificări etc şi, ână la urmă, eşti la o cursă de ciclism montan, gândeşte-te că sunt astfel de condiţii şi la cursele de şosea :))
Ce bicicletă ai folosit?
Bicicleta pe care am folosit-o la Ziua B are un cadru brand personal P-Track, echipat cu piese diferite, iar dimensiunile roţilor au fost de 29”.
Ce înseamnă cadru brand personal?
Înseamnă că am creat un brand personal pentru a promova viitoarele biciclete custom făcute de mine. Voi scoate spre vânzare biciclete complete sau doar cadre P-Track, diverse modele şi pentru diverse probe de ciclism – mountain bike, şosea, velodrom.
Eu eram înscris la categoria Family, dar nu m-aş fi dus nici dacă nu se anula cursa noastră. Am o întrebare, totuşi, cei care au participat chiar nu au avut nici cea mai mică idee despre ceea ce-i aşteaptă?
A fost intr-adevar o cursa de ciclism montan, foarte prost organizata in conditiile date.
Marius Petrache rulz!